Mai 16, 2016 - Ştiri diverse    No Comments

Invitație la gala filmului documentar de artă

gala filmului documentar de artă

Vă învit la gala filmului documentar de artă care se va desfășura în perioada 17-19 mai, la Muzeul Țăranului Român din București, studioul Horia Bernea, în care veți vedea o serie de filme ale regizorilor: Raluca Jurcovan, Mădălina Țurcanu, Francisc Mraz și Laurențiu Damian. Intrarea este liberă iar proiecțiile au loc în prezența autorilor.


Marţi, 17 mai

gala filmului documentar de artă
Intrare liberă

18:00 – Moştenirea – Un iconar în Draguş. Regie: Raluca Jurcovan, 39 min.
Ştefan Câlţia – Purtătorul de aripi. Regie: Mădălina Ţurcanu, 27 min.
Faust – Drumul Clipei. Regie: Laurenţiu Damian, 49 min.


Miercuri 18 mai

gala filmului documentar de artă
Intrare liberă

18:00 – Statuile nu mor. Eu, da? Ion Moacă din Pietroasele.
Regie: Francisc Mraz, 46 min.
Constantin Brâncuşi – Coloana sau lecţia despre infinit
Regie: Laurenţiu Damian, 45 min.


Joi, 19 mai

gala filmului documentar de artă
Intrare liberă

18:00 – Nicolae al lui Ion al lui Iacob. Regie: Francisc Mraz, 36 min.
Inima mea de lut… Ion Nicodim. Regie: Laurenţiu Damian, 37 min.
Muzeon – Ştefan Râmniceanu. Regie: Laurenţiu Damian, 55 min.


 

Mai 6, 2016 - Ştiri diverse    No Comments

Promoția IX a școlii de fotografie Fotopoetica, prima oară în public

Promoția IX a școlii de fotografie Fotopetica

Școala de fotografie FOTOPOETICA se prezintă cu a noua promoție, la jumătatea anului. Frecvent, am fost întrebați cum sunt cei din generația a noua, dar starea de parcurs a blocat răspunsul în orice direcție. Chiar s-a instaurat teama că nu vom reuși să ne prezentăm la jumătatea anului. Mingea a fost în terenul cursanților. Au pus stăpânire pe ea și au jucat. Pe noi ne-a surprins vioiciunea serioasă a fotografiilor rezultate. Ba chiar ne-au bucurat. Cei 12 fotografi din promoția IX a școlii de fotografie Fotopoetica: Adrian Câtu, Alexandra Dascălu, Anamaria Iuga, Felix Stancu, Ioana Epure, Liviu Ailincăi, Maria Mandea, Marius Dumitrașcu, Michi Stancu, Raluca Covaci, Raluca Furtună, Teodor Hedeșiu, vă invită la prima lor confruntare cu publicul, luni, 9 mai 2016, ora 19, la Ceainăria Librăriei Cărturești din str. Pictor Arthur Verona, nr. 13-15, București.

semnat: Gyuri Ilinca și Francisc Mraz


Mar 21, 2016 - Ştiri diverse    No Comments

Muzeul imaginii în România

Muzeul imaginii în România

O idee vehiculată de ani de zile, din mai multe părți, cu mai multe denumiri (muzeul fotografiei, muzeul imaginii în România, Muzeul de Fotografie din România, etc), într-un singur oraș sau în orice oraș, toate reprzentând de fapt o aceeași dorință a majorității fotografilor din România (și nu doar fotografi) de a se înființa un muzeu care să cuprindă cât mai multe fotografii realizate de români în trecut, centralizate cronologic sau după diverse criterii de organizare dar să fie păstrate, cele vechi să fie restaurate și conservate, digitalizate pentru a fi expuse publicului larg pentru a se evita problemele legate de arhivarea lor. Nu într-o clasică cutie de pantofi, așa cum sunt majoritatea ținute în fiecare familie de către părinții și bunicii noștri ci după reguli stricte de arhivare așa cum se scrie la carte.

Mi-ar plăcea să fie și un grup curator specializat ce ar putea face o selectare anuală a unor fotografii realizate de români, premiate sau nu, expuse sau nu într-o expoziție fotografică dar care să fie considerate valoroase și să merite să stea în arhiva acestui muzeu.

Mi-ar plăcea și mie ca Muzeul imaginii în România să fie un motiv de coagulare a fotografilor din România, să fie o motivație puternică pentru a se susține această idee, indiferent de cine a gândit-o primul, indiferent de locul ales, indiferent de cine ar putea fi implicat în aceast proiect. Sigur se pot găsi elemente comune pe care și le dorește orice iubitor de imagine, fie el fotograf sau doar un consumator de imagine. Invit în acest sens toate cluburile de fotografie din țară, Asociația Artiștilor Fotografi din România, toate asociațiile care organizează evenimente ce au legătură cu fotografia, persoane particulare, oricine dorește să înființeze Muzeul Imaginii în România, să sprijine această inițiativă.

Iată că un prim pas concret în a porni un astfel de proiect l-a demarat echipa de la Photo România Festival, într-un articol de pe blogul lor. Mai mult, au inițiat o petiție care să demonstreze că există susținere pentru realizarea acestui proiect. Puteți să ajutați acest proiect chiar doar prin semnarea acestei petiții, pentru că un număr mai mare de susținători ușurează demarea discuțiilor cu  autoritățile locale sau centrale.

Aveți aici sursa inițială al cărei conținut îl susțin prin cele scrise în acest articol dar și legătura directă pentru a vă arăta susținerea prin semnarea petiției respective.

Mar 14, 2016 - Diverse    No Comments

Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 3.

Avertisment: conținutul articolului poate afecta emoțional persoanele sensibile.

Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 3

Chiar acum un an de zile povesteam despre apariția unor noi patrupezi în viața noastră, despre Onix și Opelina, două feline minunate, fooarte jucăușe și pline de personalitate. Diferite esențial deși erau frați, sau poate chiar de asta. Cred că frumusețea ADN-ului nu este dată doar de însușirea lui de a reproduce la infinit o anumită structură informațională ci mai degrabă de cea legată de imperfecțiunea copiilor acestuia, marcând astfel diversitatea tuturor respectiv personalitatea fiecăruia. Aveau un mod diferit de a privi lupta pentru supraviețuire sau lupta în natură. Cel gri, mai sperios, mai leneș, puturos chiar, prefera de departe plăcutul oferit de interiorul casei, mai ales de căldura și de moliciunea de pe scaunele din birouri decât oferta inconsecventă a naturii de afară. Ba era prea frig, ba era prea cald, ba era prea multă umezeală, ba prea mult zgomot de la mașini, nimic din ce era afară nu-l lăsa să se odihnească așa cum dorea el așa că interiorul era întotdeauna preferat. Cea albă, dimpotrivă, simplist spunând, era cam vagaboandă, doritoare întotdeauna de o aventură prin vecini, prin cartier, de explorare permanentă a spațiului înconjurător. În alți termeni, aș spune că Opelina era întruchiparea emancipării și a libertății individuale, de manifestare deplină a propriilor capacități de luptă în natură iar Onix era exact opusul. Căuta în disperare compania surorii sale fiind însă depedent de cheful acesteia de a se juca sau de a merge într-o nouă și ispititoare aventură pe afară.

În fiecare zi lucrătoare, la douăzeci trecute fix, înainte de plecarea băieților de firmă, se făcea apelul iar mâțele se băgau forțat sau nu, în casă. De multe ori (mai ales când vremea era mai dezmorțită) săracul Onix rămânea atunci singur în casă pentru că sor-sa lipsea la apelul de seară, plecată în cine știe ce expediții organizate de ea prin cartier. Dar cum o auzea pe vagaboandă mișunând la ușa încuiată, fugea disperat cu un etaj mai sus și se punea pe un mieunat tânguitor să ne pună în temă că ar fi frumos din partea noastră să descuiem ușa că el nu știe și nici nu poate și să lăsăm mâța înăuntru, că poate i-o fi foame, poate i-o fi frig, poate i-o fi sete, o fi obosită de atâta drum sau poate ”doar” îi era dor lui Onix de ea. Nu avea importanță motivul, important era să ajungă înăuntru, familia să fie reunită.

Un astfel de episod tocmai se întâmplase cu o seară înainte de fatidica zi de fix acum o săpămână. Onix nu știa, ca sor-sa, să deschidă ușile sărind pe clanță sau cocoțându-se pe ea ca o cioară pe gard și împingând în tocul ușii cum observase ea că se pot deschide anumite uși, așa că vocea lui de notificare a sosirii rudei de gradul întâi căpătase tonalități și niveluri neobișnuite, demonstrând că te cam ia cu disperare să stai minute în șir în spatele unei uși închise și să nu te audă nimeni. Când în sfârșit unul dintre noi a auzit mâța din spatele a două uși, s-a dus să descuie ușa de la intrare ca să intre rătăcitorul odor în casă. Ca de obicei, albul imaculat din și numai la naștere, era plin de urme de funingine, de vaselină, de miros de motor, de parcă într-o viață anterioară Opelina ar fi fost un destoinic mecanic auto și o prinsese nostalgia amintirilor retrăite. Nu degeaba a venit ea la noi ascunsă fiind în compartimentul motorului.

Deși atât de diferite, cele două mâțe aveau și puncte comune, amândoi erau vânători năprasnici și nu doar de șoareci mici sau mai mari, după noroc, ci și de prăzi mai speciale ce necesitau performanțe și tehnici superioare de prindere, fiind zburătoare, în special porumbei. Așa încât găseam destul de des pe lângă covorașul de la intrare un alt covoraș nedefinit de fulgi, pene și sursa în care acestea erau inițial înfipte, sursă care devenea apoi jucăria vânătorului. Aveți un filmuleț mai jos, nu foarte plăcut, cu un astfel de episod:

 

Lunea trecută însă, avea să fie o zi care a făcut ca subiectul supraviețuirea sau lupta în natură să fie din nou pus pe tapet. Pe la ora 10 băieții de la firmă aud o bufnitură iar vecinul le spusese celor care au ieșit în stradă să se uite dacă nu cumva pisica călcată era a noastră. Băieții s-au dus și de la distanță nu l-au recunoscut, capul strivit de una dintre roțile mașinii dar și speranța de a nu fi mâțul nostru probabil că i-a făcut să nu-l recunoască din prima. A doua oară când s-au dus mai aprope au constatat inevitabilul. Speriosul dar și aparent precautul Onix a fost lovit și călcat în stradă de o mașină. L-au băgat într-un săculeț de plastic, l-au băgat în curte, urmând să-l îngropăm mai târziu în grădinița noastră. Nu știu cât și ce a văzut Opelina din accident, cert este că s-a tot foit derutată prin apropierea săculețul în care era fratele său, îl tot mirosea. Nu știu ce a înțeles ea din toată această întâmplare, nu știu cum a interpretat-o și ce a făcut-o ca în următoarele minute să se ducă la gard, să iasă în stradă și să n-o mai vedem nici până în ziua de azi. Nu cred că se va mai întoarce și nici nu știm ce i s-a întâmplat, dacă i s-a întâmplat ceva. Poate că s-a dus după mașina care l-a lovit în speranța că dacă o găsește, să o roage frumos să-i dea fratele înapoi, promițându-i că va avea grijă să nu mai iesă în stradă. Poate că spiritul ei de vânător a determinat-o să plece pentru a-l căuta pe ucigaș și să se răzbune. Sau poate a crezut că noi i-am făcut rău și a considerat că acest loc nu mai este unul sigur pentru ea. Prima noapte chiar a fost nedormită, am ieșit de câteva ori afară, ba eu, ba Anca, ori de câte ori auzeam sau ni se părea că auzim un mieunat. N-a fost să fie ea.

Nu știm de ce a plecat, cert este că a plecat de la noi în ziua în care a plecat și Onix. Au venit la noi împreună, tot împreună ne-au și părăsit. A rămas doar gândul că poate undeva cei doi frați s-au regăsit…


 Actualizare 23 martie 2016. Opelina s-a întors după 17 zile. Flămândă, murdară, speriată, disperată, dornică însă de iubire și de mângâiere.

Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 3

Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 3

Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 3

Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 3

Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 3g

Expoziție de fotografie Acqua Terra Uomo

Expoziție de fotografie Acqua Terra Uomo

Spicuiri din materialul publicat pe blogul F64:

Vă invit în perioada 1 martie – 1 aprilie 2016 la o inedită expoziție de fotografie, ACQUA TERRA UOMO,  semnată Costin Irimia. Vernisaj marți, 1 martie 2016 la F64.

Expoziția ACQUA TERRA UOMO a fost prezentată prima dată în Italia, la Muzeul MAR din Fosdinovo și s-a bucurat de un mare succes, astfel încât artistul Costin Irimia a primit invitația de a o expune și la Villa Schiff-Giorgini, tot în Toscana. Acea expoziție conținea aproximativ 40 de lucrări, din care 10 au rămas acolo, fiind cumpărate de către organizatori.

La vernisaj au fost  400-500 de vizitatori și care au rămas până târziu în noapte să asculte poveștile autorului, fiind foarte surprinși de faptul că fotografiile, care păreau de acum cel putin 50 de ani, erau de fapt recente. Nu le venea să creadă că undeva, și tocmai în Europa, încă se mai toarce lâna cu fuiorul și se spală rufele și covoarele la văiugă.

Fotografiile sunt analogice, realizate cu un rangefinder Contax, cu obiectiv fix Zeiss 45mm, fără să fie tăiate, compoziția rezultând direct din încadrarea primară iar pentru fiecare, Costin Irimia a declanșat aparatul o singură dată.

Fiind vorba de o captură analogică, autorul a ales sa le realizeze în tehnologie fotografică tradițională de printare (expunere de materiale fotosensibile și developare prin procedeu chimic RA4). Această tehnologie se numeste C-Type (cu tehnogia de vârf din această categorie, bine cunoscutele Lambda print) oferind tonuri continue, rezoluție aparentă de 4000dpi și o durată de arhivare de 200 de ani.

Deși spațiul expozițional de la F64 nu permite să fie expuse toate lucrările din seria ACQUA TERRA UOMO,  o bună parte dintre ele vor putea fi văzute.

Expoziția completă o puteți vedea pe site-ul galeriei HyPHen.

Pagini:1234567...75»

© 2009 blogul lui Marcel Eremia. Toate fotografiile sunt proprietatea Marcel Eremia
AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING