“Lângă… dar dincolo” este un proiect colectiv de anvergură despre trăirile şi emoţiile, despre relaţia om-mediu, despre activităţile de peste zi ale unor oameni care locuiesc într-un mediu neprielnic… groapa de gunoi a Clujului.
Prin multitudinea portretelor realizate, în special cele de copii, autorii acestei expoziţii doresc să arate că fiinţa umană este una şi aceeaşi, indiferent de mediu şi condiţiile de trai, având mai mulţi numitori comuni, oriunde ar fi: bunătatea, dragostea, dorinţa, cumpănire, întristarea, singurătatea, acceptarea, mândria, mulţumirea etc.
Expoziţia cuprinde o selecţie de fotografii a unui grup intitulat “The Experimental Photography”, format din profesori, fotografi şi amatori pasionaţi, cu toţii fiind nişte entuziaşti ai fotografiei și va fi prezentată în Bastionul Croitorilor, din strada Baba Novac, între 20 și 26 Mai. Deschiderea va fi luni 20 May, ora 19.00.
Evenimentul cuprinde atât expoziţia, cât şi o proiecţie cu diferite alte imagini realizate la groapa de gunoi a oraşului Cluj-Napoca. Detalii despre autori și locație aveți aici.
AAFR și Fotoclub Floarea de Colț Rm-Vâlcea, vă invită la vernisajul expoziției fotoclubului Clar de București, sâmbătă, 18 mai, la ora 13:30. Evenimentul va fi găzduit de Muzeul Județean ”Aurelian Sacerdoțeanu” din Râmnicu Vâlcea.
O revizitare a capitalei Serbiei, după aproape 23 de ani, mi-a reamintit cu mare plăcere de vremurile în care, în Timișoara fiind, priveam cu mare drag către vecinii noștrii din sud-vest, pe atunci Yugoslavia. De la programele vizionate la televizor, cu acel ”Treči kanal” plin de filme, în stil maraton, la muzicile formațiilor Bijelo Dugme (cu al său Bregovič), Riblja Čorba, Plavi Orkestar, Magazin, Zabranjeno Pušenje, Bajaga I Instruktori, Crvena Jabuka, sau ale cântăreților Oliver Mandič, Neda Ukraden, Lepa Brena, etc. etc. Beograd este mult mai aproape de Timișoara decât este capitala României. Știu deja că mulți timișoreni vor prefera să meargă la concertul Depeche Mode din Beograd în loc să meargă la cel din București. Și asta este o dovadă de relaționare mai puternică între bănățeni și sârbi.
Ne aducem bine aminte cum, în trecut, se zicea că avem doar doi vecini buni: Serbia (Yugoslavia) și … Marea Neagră! Am simțit o mare nedreptate atunci când am fost nevoiți să participăm la nefirescul război NATO – Serbia, plata pentru integrarea noastră în mult râvnita alianță.
Am discutat cu câțiva localnici (mai mult i-am ascultat decât le-am vorbit) și mi-a plăcut că noi, românii, eram întotdeauna poziționați de către ei, de aceeași parte. Adică a lor. Și chiar avem multe puncte în comun… În NATO mă îndoiesc că vor să intre, dar în UE cred că ar fi cazul. Măcar pentru tarife mai bune la telefonia mobilă…
Ne-am plimbat prin Beograd în locuri mai puțin vizitate de turiști, găsind însă o lume similară cu ce avem și noi pe acasă. Evident, cu specificul locului, că altfel nu s-ar mai justifica deplasarea până acolo.
Pentru cunoscători, avem și o dedicație muzicală specială. Ce fain e ”sound-ul” din Balcani!
Expoziția “Jumătatea anului 2013″ – a celei de-a șasea promoții a Școlii de Poetică Fotografică Francisc Mraz reunește lucrările realizate de 24 dintre cursanții anului 2012-2013:
Adrian Constantinescu, Andreea Chirilă, Andrei Cofas, Camelia Piloff, Cătălina Bulborea, Diana Crețu, Irina Bejenaru, Irina Buciu, Irina Popescu, Iulia Osman, Iulian Gospodin, Laura Dobrică, Leontina Chiricioiu, Lucia Simion, Marcel Eremia, Maria Buciu, Mircea Amărăscu, Monica Finkelstein, Octav Borce, Raluca Prună, Răzvan Preda, Simona Calu, Sorin Bejenaru, Steluța Popescu,
sub coordonarea profesorilor Francisc Mraz și Gyuri Ilinca.
Selecția expusă cuprinde 60 de lucrări prin care fiecare cursant iși prezintă viziunea proprie asupra instrumentarului de expresie discutat pe parcursul primelor două module de curs. În consonanță cu spațiul și spiritul Muzeului Național al Literaturii Române care găzduiește expoziția, fiecare fotografie se asociază sugestiv unor versuri desprinse din Poema Rondelurilor de Alexandru Macedonski. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 9 mai 2013, ora 19.00 la Muzeul Național al Literaturii Române, Bd. Dacia, nr. 12. Fotografiile vor putea fi văzute până la 15 mai 2013.
Program de vizitare: marți-duminică 9.00-17.00, luni închis.
Acum două săptămâni am fost prin satele Dobrogene, la pozat, cu mai mulți prieteni. Am căutat în special case țărănești autentice, cu interioare deosebite. Pe lângă cele căutate, am mai găsit oameni fericiți dar cu viață tristă. Copii fără copilăria percepută de noi, orășenii, ca fiind normală, deși și aceștia știu să se joace cu mingi, păpuși și alte jucării, chiar într-un mod mult mai autentic decât dacă ar avea un PSP, PC, PS, Wii, X-box și alte ”device”-uri specifice epocii moderne.
Petra și cu Elena sunt două gemene. Fără tată de vreo doi ani. Cu o mamă care circulă pe la alte persoane în loc să fie împreună cu ai ei copii. Au și un frățior mai mic, Andrei. Elena merge la școală iar Petra nu, pentru că anchiloglosia pe care o are o împiedică să vorbească și nu au mai primit-o la școală. Deși în rest este normală, te aude, te înțelege, simte, se bucură, trăiește ca un om normal. Pare atât de împăcată cu situația ei încât parcă nici nu o mai deranjează. Ba chiar dorește să comunice cu tine, iar pentru că nu poate direct, o mai folosește pe sora ei ca translator al sunetelor și gesturilor pe care numai ele le cunosc. Elena vine de la școală și trece în postura învățătorului, având-o ca elevă pe sora ei geamănă. E conștientă că și ea trebuie să fie școlită într-un fel, astfel încât măcar să creadă că va avea o șansă mai bună în viață. Într-o țară normală, cu autorități locale normale, situația în care se află Petra nu ar fi scos-o de pe băncile școlii, ba chiar s-ar fi găsit o rezolvare medicală, eliminând handicapul în care se află, fără voia ei, acum.
S-au bucurat mult că le fotografiem și chiar au cooperat bine cu noi. Parcă eram în transă, absorbiți fiind de ocazia unică de fotografiere a acelui loc și a atmosferei înconjurătoare. După ce ne-am trezit din aceea stare, cam târziu, ne-am simțit un pic vinovați, abuzând de timpul lor și al mătușii cu care stăteau. Mai mult, motivația noastră de a obține poze frumoase era evident egoistă, mercantilă, ipocrită chiar, pusă în balanță cu eventuala noastră posibilitate altruistă de a le face cumva viața mai bună, după posibilitățile noastre, chiar dacă expresia ”mai bună” era purtătoarea unui subiectivism evident și crud. Ne-am simțit ca o fiară care a simțit gustul proaspăt al sângelui tinerei vietăți abia răpuse și care nu se mai sătura de plăcerea momentului. Complicat însă momentul în care ne-am trezit…
Este fascinantă dar și tulburătoare coexistența vieții simple cu complexa și minunata candoare a acestor copii. Pentru că ea e atât de fragedă și atât de pură… ca o melodie cântată de ceea ce a fost trupa Mondial.
