… am fost la Universitate. Nu singur, ci cu copilul, pentru că istoria adevărată nu se face la școală ci pe stradă, în mijlocul evenimentelor. Nu se poate compara atmosfera din stradă cu cea din hârțoagele vechi și de multe ori măsluite de interesele cuiva. Am încercat prima dată să merg în zona fântânilor pentru că de acolo răzbătea puternic spiritul adevărat al protestatarilor. Nu a fost chip să intrăm în mulțime decât cu riscul strivirii celui mai de preț bun pe care-l aveam cu mine, strâns puternic cu mâna stângă. Și nu mă refer la bătrânul D3 pe care l-am luat din dulap să mai vadă și el lumina zilei. Mă rog, a reflectoarelor și a lămpilor de iluminat public. Asta după ce l-am curățat bine de pânzele de păianjen care l-au împresurat în perioada trădării cu fratele lui mai mic, D5100…

Pot zice că a fost fain. Foarte fain. Fără nicio exagerare, am rememorat spiritul Revoluției din ’89 din Timișoara, locul unde mă aflam în acele vremuri. Sigur, nu se pot compara deloc contextele de atunci cu cele de acum, însă spiritele da. Am simțit forța străzii cum nu am mai simțit-o de atunci. Este departe de orice altă manifestare la care am mai fost martor, de la Revoluția din 1989 încoace. Dacă spiritul de acolo, din stradă, s-ar putea lupta corp la corp cu actuala putere, aceștia din urmă ar fugi mâncând pământul, cu tot cu coada dintre picioare.

După tentativa eșuată de a intra prin mulțimea de la fântâni, am trecut în zona mai ”domoale” de pe partea cealaltă a străzii. O forță mai mică, slăbită de diversificarea ei. Grupuri, grupulețe, venite (conform celor scrise pe pancarte) din diverse zone ale țării. Mesaje diferite, diverse, picante, scrise, strigate la megafon sau doar cu forțe proprii și care necesitau de multe ori o scurtă traducere către pruncul ce mă tot urmărea îndeaproape pas cu pas, a contextului și conținutului lor. Dar m-am descurcat, zic eu, pentru că tânărului învățăcel chiar i-a plăcut lecția de istorie aplicată. Ba chiar mi-a indicat o pancartă care îi plăcuse mai mult, mesajul fiind perceput ca fiind adresat celor de vârsta lui: ”Eu când mă fac mare mă fac hoț! Și după aceea mă înscriu în PDL!”

Mi-au rămas în minte revendicările unuia dintre protestatari (cu care sunt total de acord) și pe care le afișez aici, pentru toată lumea.

.

.

Marcel Eremia, marți 25 ianuarie 2012 la 00:30

Așa cum probabil mulți ați observat, am alcătuit în dreapta paginii de pe blog o listă a fotografilor români care au un site, un blog sau pur și simplu există undeva pe net o referință despre propria persoană sau activitate. Scopul creării ei este de a promova cât mai mulți fotografi, în special începători, pentru că cei profesioniști se promovează oricum.

De asemenea, am instituit un set de reguli pentru inserarea acestora pe listă. Le puteți vedea la pagina FAQ blogrol. Așa cum este precizat și acolo, vă aștept cu drag la … înscriere!

.

Marcel Eremia, vineri 20 ianuarie 2012 la 14:25

Avem plăcerea să vă invităm la proiecția filmului Collective Identity, un film de Sandra Mavhima, un ScurtMetraj experimental de dans, însoțit de fotografii semnate de Cosmin Gogu.

Evenimentul va avea loc miercuri, 18 ianuarie, orele 19:00 și 21:00 în cadrul galeriei Atelier 030202, str. Sfânta Vineri nr.11, București.

Vă așteptăm !

*Collective Identity este un proiect finanțat de Centrul Național al Dansului – București, produs de Rollin’ Film & X și 0 Dance Project și sprijinit de Atelier 030202.

ACTUALIZARE! (ora 23:23)

Sandra Mavhima m-a rugat să transmit că proiecția pentru ora 19.00 este într-un cadru mai retrâns și nu mai sunt locuri libere. Există însă o a doua proiecție, tot mâine, tot în același loc, de la ora 21:00 cu intrare liberă. Vă așteaptă atunci cu drag pe toți.

.

Marcel Eremia, marți 17 ianuarie 2012 la 20:20

Chiar dacă anul a început deja, eu abia am venit din concediu. Un concediu liniștit, cu familia, cu prietenii mei dragi, petrecut în locuri frumoase așa cum mi-aș dori să fie și la noi în țară.

Dar este frumos și la noi. La cererea poporului, programul de artificii, bubuieli și alte chestii tari de distracție maximă, s-a prelungit și după sărbători, cu precădere în București dar și în alte orașe din țară. Ca niciodată de la mineriade încoace, autoritățile au fost mult mai aproape de cetățenii bucureșteni, mângâindu-i pe spinare cu mult drag și plăcere excesivă cu ajutorul unor bastoane de foarte bună calitate, de import (nu din China). Fiind criză, nu s-au alocat fonduri suficiente pentru tradiționala șampanie astfel încât participanții au fost stropiți din belșug doar cu apă din cisterne. Din fericire inclusiv și pentru cei mai rușinoși și mai îndepărtați de evenimente, iar pentru îndrăzneții de la peluza terenului de joc au fost dedicații speciale, personalizate, cu spray-uri lacrimogene direct în ochi.

Petrecerea continuă și la această oră, ca-n povești de altfel și avem promisiuni de transmisiuni color la TV și pentru zilele următoare.

Neschimbați în ale gândirii sunt în continuare cei din actuala conducere a țării, tandemul Bă&bo, care se tot miră de dorințele de distracție ale poporului român, tocmai acuma când e cea mai mare nevoie de stabilitate politică (că aia socială nu mai contează). Trag cât pot de cele câteva luni rămase de furat și nu au vreme de prostii de astea cu alegerile anticipate așa că își trimit reprezentanții, pe post de mineri, pentru mult dorita stabilitate politică.

Deși nu-s adeptul protestelor violente (evident, majoritarii violenți fiind elemente anarhiste care abia așteaptă să profite de astfel de evenimente) le înțeleg disperarea protestatarilor cărora le-a ajuns cuțitul la os și nu mai știu ce să facă de atâta ”bine”. O disperare care radicalizează tot mai mult acțiunile manifestanților și ale populației în general. Masa de votanți manevrată iscusit la ultimele alegeri devine pe zi ce trece o masă critică în stare să schimbe  totul la alegerile următoare. Fie ele la termen sau, sper eu, anticipate. Pentru că este urgent necesar să schimbăm șleahta de hoți de acum. Nu sunt naiv să cred că actualii șefi ai opoziției de astăzi sunt cu toții niște Feți Frumoși pe cai albi imaculați, însă nu pot să renunț la o Speranță a unei evoluții de bun simț ce se impune în aceste cazuri. Din punctul meu de vedere este mult mai importantă stabilitatea socială decât cea politică iar dacă este să aleg, voi alege întotdeauna necunoscuta Speranță în locul Prostiei și Incompetenței din conducerea de azi.

.

La mulți ani Speranță!

.

Marcel Eremia, marți 17 ianuarie 2012 la 01:30

.

Azi nu caut nimic pe Goagăl, dar mă simt norocos că pot să urez tuturor vizitatorilor mei ….

… Crăciun Fericit!

.

.

Marcel Eremia, sâmbătă 24 decembrie 2011 la 18:07