Duminica trecută mi-am urmărit odrasla cum s-a spart în figuri la un concurs de scrimă. Deşi nu face scrimă decât de mai puţin de jumătate de an şi nu are încă 10 ani împliniţi, Cristian s-a bătut ca un erou de la Termopile cu alţi meseriaşi d’Artagnan din grupa de vârstă 10-11 ani reuşind să câştige 4 runde dar pierzând în schimb alte 7. Este primul lui concurs adevărat şi de o aşa mare amploare. La ultimile runde, micul floretist era deja atât de obosit încât îi pica floreta din mână… Am fotografiat câteva scene, mai ales de la încălzire, pentru că luptele propriu-zise ale lui Cristian din cadrul concursului le-am filmat.

Există din partea părinţilor, câteodată, dorinţa ca odraslele lor să facă ceea ce nu au reuşit ei înşişi, în tinereţile lor. Sau mai exact, frustrările să le fie rezolvate de către pruncii lor. Vă asigur că nu este cazul în situaţia de faţă. Cristian, băiatul meu,  a avut singur această iniţiativă, să-şi exprime dorinţa de a face un curs de tobe. Aşa că m-am dus la o evaluare urmând să decidem dacă va continua sau nu. Trebuie însă să mărturisesc dorinţa mea din copilărie, să fii învăţat a cânta la un instrument cu clape sau unul de percuţie. Dar poate că frustrările se transmit şi genetic…

Cine credeţi că este mai jos?

Nu! N-aţi ghicit! Nu-i apicultor, e de la scrimă….

Ce ziceţi? Îi stă bine?