Muzica lui Vangelis m-a fascinat de când am cunoscut-o. De fapt muzica electronică în general. Însă Vangelis are ceva foarte deosebit, profund și cu trăiri la intensități greu de descris. Nimerindu-se o dată în timp de eram în mașina unui prieten melodia inserată, i-am spus acestuia că ce ascultam noi atunci este o muzică foarte periculoasă când șofezi. Mirat, prietenul meu îmi cere justificări pentru că el a ascultat-o de multe ori, la volan fiind, negăsind-o absolut deloc periculoasă, ba chiar foarte plăcută și potrivită la drum. Am continuat să-i spun, deși era evidentă nînțelegerea, că este potrivită pentru cei care vor să se sinucidă cu mașina. Ascultând-o, poți ajunge într-o asemenea stare de deconectare și de izolare de tot ce înseamnă conexiune cu cele lumești încât evident te vei ”trezi” cu mașina într-un șanț, copac sau contrasens…
În copilăria mea, visul era un domeniu fascinant, de mare interes și studiu, evident la nivelul și capacitatea mea intelectuală de atunci. Mă fascina complexitatea și diversitatea imaginației care zburda nestingherită în scurta perioadă în care visam. Printre visele care se tot repetau, era unul cu doi cai (”doi cai frumoși!” ca în reclamă ) și care veneau la mine, de nicăieri, la un simplu fluierat. Știam că nu sunetul îi chema ci chiar gândul trimis către ei. Îi urmăream cum alergau pe câmp, cu coamele revărsate în vânt, nechezând și tropăind zgomotos. Urmau opriri scurte, fornăite și prăfoase, ridicări în două picioare și reluări ale goanei ca într-o joacă nebună fără sfârșit, cum numai caii știu să facă. După vreo 2 ani de întâlniri sporadice cu ei, din nu știu ce motive caii au plecat din visele mele, lăsând cuvioși și altor subiecte plăcerea de a se zbengui în locul din noapte rămas liber.
Deși provocarea a fost lansată cam demult, conform zicalei mai bine mai târziu decât niciodată, mă conformez și încerc o asociere de fotografie între piesa Der Raeuber und der Prinz a lui DAF și o fotografie în care niște ”personaje” dansează conform dansului pogo, specific acestei formații.
Una din melodiile bizare din copilărie și redescoperite mulți ani mai târziu. Trăiesc impresia că sunt unele melodii pentru care trebuie să treci printr-o viață pentru a le înțelege adevărata lor valoare. Sau poate doar să te naști din nou pentru ele…
Un titlu de piesă care se potrivește și cu ce se întâmplă în zilele noastre…
Dacă nu mă credeţi că există câte-o melodie pe care nu ai cum s-o uiţi vreodată şi care te umple de bucurie şi de energie ori de câte ori te gândeşti la EA, atunci ascultaţi o altă piesă muzicală din cele puse de mine deoparte, în cutiuţa cu amintiri. (OMD -Maid of Orleans -- The Waltz Joan of Arc)
If Joan of Arc had a heart
Would she give it as a gift
To such as me
Who longs to see
How an angel ought to be
Her dream’s to give her heart away
Like an orphan on a wave
She cared so much
She offered up
Her body to the grave
feri on 