Deşi orice Crăciun trebuie să fie fericit, cel din acest an parcă poartă cu el mai mult ca niciodată istoria nerezolvată şi neclară a României noastre.

Dar chiar şi aşa vă doresc tuturor un Crăciun Fericit!

De fapt mi l-a găsit Monica. Povestea a început aici. După ce am citit acest articol, scris cu măiestrie de Amalia, am contactat-o prin e-mail pe Monica şi i-am mărturisit:

“Acum 6-7 ani am pierdut un telefon. Era mic şi negru cu niste taste pe el. Nu mai ştiu pe unde l-am pierdut. Dar cred că sunt suficiente aceste date pentru recuperarea lui. Avea şi o zgârietură pe partea dreaptă. Dat fiind faptul ca s-a scris în ziare, s-a dat la teve, radio, etc. despre competenţa ta în astfel de recuperări, pot sa apelez şi eu la aceste servicii?”

Ca şi Radu, îmi pierdusem orice speranţă în regăsirea lui, deşi undeva prin interiorul meu, ceva îmi spunea că-l voi regăsi curând.

Astăzi seară, visul mi s-a îndeplinit! La întâlnirea din studioul Lanului de Secară (strada Săgeţii nr.6, sector 2) , la plecare, mi s-a pus în braţe o cutie:

Cu mâinile tremurânde, am deschis cutia şi înăuntru, ce să vezi? Era chiar telefonul pe care-l pierdusem acu’ vreo 6-7 ani!

Monica îl găsise şi pe acesta. Este adevărat că după atâta timp se cam maronise el iar tastele “0″, “*” şi “#” dispăruseră, dar asta nu mai conta. Ce, am destui prieteni care nu au “0″ în numărul lor de telefon.  Era totuşi, încă vechiul şi simpaticul meu telefon, prietenul meu de nădejde. Drept mulţumire, ajuns acasă i-am făcut un portret, aşa …  ca înainte de … DUPĂ:

Mulţumiri deosebite pentru:

- Monica, îmi pare rău că a trebuit să plec până să vii tu, dar te vei uita tu la pozele ce mi-au fost făcute în acele momente emoţionante şi vei ştii cum s-a întâmplat;

- Amalia, pentru intermedierea şi implicarea în acest eveniment;

- Mirela,  sper că am înţeles bine, pentru rolul hotărâtor pe care l-ai avut în “materializarea” acestui telefon. Scuze maxime că am aflat mai târziu despre acest lucru şi nu ţi-am adresat personal mulţumirile de rigoare;

- tuturor participanţilor de la acest moment deosebit, de la această minune care s-a putut întâmpla numai şi numai pentru că a fost vorba de LANUL DE SECARĂ!

Aşa este. Mai ales vineri ora 9, în studioul de la Dalles! Şi mai ales când n-ai fotomodele pricepute aşa cum au avut cei din echipa de la ora 11. Eu am fost împreună cu Aurora şi Mihai avândul ca îndrumător pe maestrul Cătălin. Ne-am chinuit noi vreo 3 sferturi de oră cu aranjatul luminilor, cablurilor, fundalului, (re)ridicarea stativelor de care ne tot împiedicam -apropo’ Feri, blendele nu au căzut de prea multe ori că am avut mai multă grijă de ele iar în timpul rămas, cât a rămas, cu realizarea unor portrete. Ce-am găsit şi noi pe-acolo. Adică noi între noi. Şi iată rezultatul din partea mea, un portret a lui Mihai, probabil un pic mai bun decât poza din buletinul lui. Probabil doar, nimic sigur:

Alta a fost situaţia când a venit echipa de la ora 11, mult mai bine pregătită din punct de vedere al dotării cu fotomodele. Acestea, mai că şi-au aranjat ele singure luminile, inspirau veselie, bucurie adică ne incurajau, pe noi cei care cică le fotografiam. Au simţit ele că aveam nevoie! Noi, “fotografii”, de fapt n-am avut altceva decât să apăsăm când trebuie pe declanşator, sigur, un lucru care nu-i deloc uşor!

Mai mult ca sigur, cei trei fotografi din echipa de la 11 (Vanela, Adreea şi Bogdan) vor zice că ei singuri au dus tot greul şi s-au chinuit enorm să facă acele fotografii, dar să nu-i credeţi.    Fotomodelele (Eliza şi Adela) au făcut totul! Mulţumesc fetelor!

Dat fiind faptul că eu eram un intrus în perioada de la ora 11-13 am încercat să fiu cât se poate de discret,  doar să “fur” câte un cadru pe ici pe colo şi să nu deranjez pe nimeni. Nici nu le-am folosit blitz-urile! Na! Aşa că a iesit asta:

http://www.4000dpi.ro/foto/Studio%20Dalles/slides/2009_12_11_AME24263.html

Cine credeţi că este mai jos?

Nu! N-aţi ghicit! Nu-i apicultor, e de la scrimă….

Ce ziceţi? Îi stă bine?

S-a mai dus un episod, cel de-al doilea, din Lanul de Secară. Că a fost frumos asta este de la sine înţeles. Dar că ne-am şi distrat şi ne-am simţit foarte bine asta chiar merită precizat.

Am vizitat câteva din bisericile din zona Biertan, unele bine întreţinute, unele în renovare iar altele în mare parte distruse, fiecare păstrând însă un mister şi o personalitate distinctă. M-au fascinat simetriile, detaliile arhitecturale, amestecul de simboluri masonice, religioase, ale breslelor parcă vechi de când lumea, toate la un loc aducând atmosfera timpurilor de mult apuse în istoria Transilvaniei şi readusă din când în când în prezent prin poveştile captivante ale puţinilor saşi rămaşi în aceste locuri. Am incercat prin fotografii să împletesc simbolistica vremurilor trecute cu cele actuale (politice, cu rol de avertizare sau doar cu rol signalistic) şi din când în când am inserat scene din viaţa grupului de participanţi, o echipă extraordinară, aşa cum este normal sa existe în Lanul de Secară. A ieşit o serie de fotografii cam “grasă” însă sper să vă placă şi să le vedeţi până la capăt fără să vă plictisiţi. Contez măcar pe participanţi!

Scopul călătoriei a fost unul puternic motivant şi anume găsirea Sfântului Graal. Că l-am găsit sau nu, nu ştim nici noi. Poate-l descoperiţi prin fotografiile de aici şi atunci vă voi ruga să-mi daţi de veste! Mulţumesc.