Dacă tot îi sunt dator cu un plus de trafic unui domn, din cauza căruia, conform statisticilor, lumea m-a găsit şi după numele acestuia, atunci să mă îndatorez şi mai mult, inspirându-mă tot de acolo şi în alegerea titlului acestui post.
Barcelona este un oraş minunat, atât de minunat încât este păcat să nu fie vizitat de către fiecare pământean, măcar o dată în viaţă. Aşa cum la noi toţi se pricep la fotbal şi la reparat Dacii, se pare că la ei toată lumea se pricepe la grafitti, pentru că mă îndoiesc că este o singură echipă de vopsitori care circulă prin tot oraşul şi îi dă înainte cu vopsitul gardurilor, porţilor şi a obloanelor de tablă ale micilor magazine. A fost interesantă şi cursa low-cost către Barcelona, deoarece m-am simţit ca într-un tren de navetişti ce mergeau la lucru, departe de oraş. În tot avionul eram doar vreo 10-15 turişti, ceilalţi fiind renumiţii “căpşunari”. Iar dintre ei, vreo 60% erau reprezentanţi ai minorităţilor (ştiţi voi care). La întors, lumea a fost mult mai selectă dar şi mult mai puţină, fapt care m-a pus pe gânduri. Unde-s ceilalţi? Dacă toate cursele de avion sunt aşa, atunci sunt foarte mari şansele ca şomajul să scadă, conform previziunilor dragilor noştri guvernanţi.
Ca de obicei, recomand multă răbdare la vizualizarea fotografiilor (sunt cam multe) şi înţelegere pentru amestecarea mai multor teme în acelaşi album. Dacă doriţi schimbarea setării implicite de 6 secunde între afişarea a două cadre (în varianta slide show) daţi dublu click pe butonul stop şi setaţi după dorinţă acest parametru.
Şi zicând asta, îmi aduc aminte de bancul ăla cu medicul care le spune rudelor unui soldat ciuruit şi aflat pe patul de moarte al unui spital, că are două veşti. Normal că una bună şi una rea. Din cele 4 răni pe care le avea soldatul, trei erau vindecabile (vestea bună) şi doar una era mortală (vestea rea).
La mine vestea bună este că din cele două boli pe care le am în acest moment, una este vindecabilă. E doar o mică răceală… NU, NU, NU, nu e din aia, nu vă speriaţi, că nu m-am jucat (în ultima perioadă) nici cu vreun porc şi nici cu vreo găină!
Vestea rea este că cealaltă boală nu este deloc vindecabilă şi chiar lasă sechele, dar nimeni nu mi-a putut spune exact pe unde, cât timp şi cu ce urmări. Sursa acestei boli incurabile, importată tocmai din Spania, o are proaspăta plimbare prin Barcelona, întreruptă abia ieri, prin întoarcerea la plaiurile strămoşeşti.
Păi cum să nu te apuce o boală de nervi şi de supărare când realizezi ce viziune au avut unii în arhitectură şi în sistematizarea oraşelor în care-şi trăiau veacul şi nu de ieri sau de alaltăieri, ci de acu’ mai mult de 100 de ani! Atunci când circulau vreo trei-patru căruţe pe stradă, adică totul se întâmpla într-o epocă similară ca nevoi cu cea în care se afla Bill Gates când spunea (prin anii ’80) că lumea nu va avea nevoie de mai mult de 640 kb de memorie în calculator. Şi totuşi au fost persoane care au avut o viziune clară asupra viitoarelor dezvoltări umane şi prin urmare au pus în practică aceste idei. Au construit, de exemplu, intersecţiile de străzi în forma unui fagure de miere deoarece s-a constatat că se optimiza suprafaţa prin folosirea ei la maxim. Şi când îţi aduci aminte că un “mare” politician de-al nostru, ani de zile uns vătaf-şef la ministerul transportului şi care încerca din răsputeri să ne scoată autostrăzile din cap, păi nu-i normal să te apuce boala de care zic?
Miercuri, 20 ianuarie, am avut o altă temă interesantă de făcut. Să mergem la patinoarul din parcul Tineretului şi să facem fotografii având următoarele subiecte:
- cei care patinează şi-s meseriaşi,
- cei care patinează şi-s meseriaşi, dar mai mult pe jos,
- publicul răbdator ce-şi aşteaptă meseriaşii din ambele categorii,
- împrejurimile.
Am fost cu grupa A1 (Ana, Ana-Maria, Denisa şi Viorel) urmând ca zilele următoare să centralizăm fotografiile tuturor din grupă, să facem un reportaj aprig şi să câştigăm premiul cel mare!
Eu am făcut o selecţie din fotografiile mele şi vi le prezint mai jos.
Dacă nu mă credeţi că există câte-o melodie pe care nu ai cum s-o uiţi vreodată şi care te umple de bucurie şi de energie ori de câte ori te gândeşti la EA, atunci ascultaţi o altă piesă muzicală din cele puse de mine deoparte, în cutiuţa cu amintiri. (OMD -Maid of Orleans -- The Waltz Joan of Arc)
If Joan of Arc had a heart
Would she give it as a gift
To such as me
Who longs to see
How an angel ought to be
Her dream’s to give her heart away
Like an orphan on a wave
She cared so much
She offered up
Her body to the grave
Şi celor care urmează să-şi organizeze acest eveniment în viitorul apropiat dar şi celor care tocmai au trecut prin el, să se zgârie pe ochi că acum şi-ar fi găsit o mult mai faină rochie de mireasă, un mult mai fain fotograf de nuntă, sau în ce locaţie de vis ar fi zbânţuit acum … etc, etc. Că omu’ niciodată nu se mulţumeşte cu ce are sau cu ce a reuşit să facă la un moment dat.
Chiar şi cei care nu au treabă cu nunta (nici cu cea din viitor şi nici cu cea trecută) ar putea face o vizită la târg, pentru că vor avea o amintire foarte plăcută de la un panou plin de promisiuni!
feri on 