Printre hdd-uri defecte, fișiere recuperate, proiecte nefinalizate, mă opresc să respir și eu un pic. Și vă invit … la dans!

.

Marcel Eremia, vineri 30 iulie 2010 la 02:00

Continui descrierea modului meu de lucru (pentru cei care nu au citit sau nu mai țin minte aveți aici prima parte) cu detalierea celor două tipuri de dng, cel liniar și cel raw.

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre cele două tipuri de formate dng trebuie să vă povestesc un pic despre modul de distribuire neliniară a pixelilor dintr-un fișier raw, despre importanța numărului de nivele de luminozitate posibile (dat de numărul de biți în care se eșantionează informația) precum și despre gama dinamică (”dinamic range” -- raportul între cel mai luminos și cel mai întunecat nivel din imagine).

Termenii de mai sus pot crea confuzie în primul rând din neînțelegerea mecanismului lor sau poate chiar din ignorarea importanței acestora pentru o imagine de calitate. În acest articol, prin imagine de calitate se înțelege strict aspectul tehnic al fișierului și sub nicio formă nu se referă la componenta estetică a imaginii (sper că acest lucru s-a înțeles încă de la început!)

Scopul nostru este de a scoate cât mai multă informație utilă din fiecare imagine pentru ca să avem cât mai multe detalii, în special în zona de tonuri închise, zona cea mai defavorizată. Datorită unei distribuții neliniare ale tonurilor avem mult mai mulți pixeli de nuanțe foarte deschise decât cei de nuanțe foarte închise. De exemplu, pentru un fișier pe 12 biți (ceea ce însemnă un număr de 4096 de tonuri diferite, adică doi la puterea a 12-a), creat dintr-un senzor ce are o gamă dinamică de 7 trepte, distribuția este făcută astfel:

1. tonuri foarte deschise: jumătate din numărul de tonuri, adică 2048

2. tonuri deschise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 1024

3. tonuri mediu-deschise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 512

4. tonuri medii: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 256

5. tonuri mediu-închise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 128

6. tonuri închise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 64

7. tonuri foarte închise: numărul de tonuri rămase, adică 64

Concluzii la fotografierea cu un aparat digital:

- expunerea incorectă este mult mai restrictivă (închipuiți-vă dacă greșiți cu o treptă, supraexpunând, câtă informație (în număr de pixeli supraexpuși) se pierde. Iar dacă se subexpune, rezultatul este dezastruos în zona detaliilor din umbre;

- avem extrem de puține detalii în negru (veșnica problemă cu ”nu ai detalii în negru!”) fapt care se reflectă în probleme în special la print. La o iluminare, în programul de prelucrare, a zonelor închise se va observa o accentuare nedorită a zgomotului din imagine;

- cu cât avem mai mulți biți pe care se cuantifică informația, cu atât va fi mai bine. Doar ca o comparație, dacă fotografiem jpg, adică pe 8 biți (total 256 tonuri față de 4096 în varianta 12 biți), avem 128 de tonuri pentru cele foarte deschise și 4 pentru cele foarte închise, considerând același interval de 7 trepte al gamei dinamice;

- cu cât avem o gamă dinamică mai mare cu atât e mai bine (concluzia asta e mai mult decât evidentă, chiar ar putea intra în categoria de afirmații evidente de tip ”iarna nu-i ca vara!”).

Concluzie la concluzii:

Dacă ceea ce vrem să fotografiem depășește gama dinamică a aparatului, se recomandă ca mai degrabă să pierdem în zona de tonuri foarte deschise, decât în zona de tonuri foarte închise.

Mai mult, chiar dacă ceea ce fotografiem are contrast mic și ”întră” lejer în gama dinamică a aparatului, se recomandă ca histograma să fie cât mai în dreapta, adică pixelii să fie cât mai bine distribuiți, în primele trepte. Aceasta recomandare este cunoscută drept  ”expunere la dreapta”.

În acest fel, vom avea un număr mai mare de pixeli în zona de tonuri foarte închise, adică mai multe detalii disponibile de care putem beneficia, în special la print.

Înțelegând cele de mai sus, putem trece mai departe și să discutăm despre rolul convertoarelor raw. Acesta este evident cel de demozaicare a informației de pe senzor, în informație utilă în spațiul de culoare RGB. Problema cea mai mare este dată de compatibilitatea acestora cu setările specifice din diversele camere foto. Și aici începe nebunia alegerii ”celui mai bun” convertor raw din lume. Care nu există de fapt pentru că fiecare are avantajele și dezavantajele lui. Datorită faptului că programul de la Nikon este extreeeeeeeeeem de lent și am dorit să trec la DNG am ajuns să folosesc programul DxO Optics, un program excelent de corecție a aberațiilor cromatice și distorsiunilor optice ale obiectivelor folosite (despre acest program voi scrie în episodul viitor).

După cum vă mai amintiți, am spus în articolul anterior, că folosesc două arhive/fișiere DNG, unul dintre ele fiind creat cu ajutorul Adobe DNG Converter, dar obligatoriu cu opțiunea de a include fișierul nativ nef, având ulterior posibilitatea, dacă o fi nevoie, să extrag nef-ul original și să-l trec din nou printr-un convertor raw mai performant. Dacă nu aș opta pentru includerea originalului raw în fișierul DNG, acesta ar deveni un format DNG liniar dar cu distrugerea posibilității de a mai corecta o mare parte din eventualele problemele avute la expunere. Pentru că DNG-ul liniar este de fapt formatul demozaicat și dacă nu am aplica anumite corecții de expunere (de exemplu iluminarea zonelor de umbră pentru mărirea detaliilor sau atenuarea iluminării din zona foarte deschisă pentru a căștiga detalii în această zonă), în aceste zone trecerea de la un ton la altul se face lent, diferențierea fiind mai greu de făcut. Sub nicio formă nu recomand utilizarea lui Adobe DNG converter pentru crearea de DNG liniar ci doar pentru arhivare cu formatul raw inclus. Este decisivă corectarea cât mai precisă a expunerilor în etapa de demozaicare, etapă mai dificilă atunci când se folosesc alte convertoare raw decât cele proprietar ale camerei foto cu care lucrăm. Acest proces este de fapt unul de liniarizare a distribuției neuniforme a pixelilor de diverse tonuri și de compensare a zonelor sub/supra expuse datorită gamei dinamice mai mici ale aparatelor foto față de realitatea fotografiată.

Și din nou o dedicație pentru cei răbdători și nu numai!

Adaug și textul pentru că mi se pare … plin de semnificații!

One pill makes you larger
And one pill makes you small
And the ones that mother gives you
Don’t do anything at all
Go ask Alice
When she’s ten feet tall

And if you go chasing rabbits
And you know you’re going to fall
Tell ‘em a hookah smoking caterpillar
Has given you the call
Call Alice
When she was just small

When men on the chessboard
Get up and tell you where to go
And you’ve just had some kind of mushroom
And your mind is moving low
Go ask Alice
I think she’ll know

When logic and proportion
Have fallen sloppy dead
And the White Knight is talking backwards
And the Red Queen’s “off with her head!”
Remember what the dormouse said:

“Feed your head
Feed your head
Feed your head”

(va urma)

.

Marcel Eremia, sâmbătă 24 iulie 2010 la 00:23

… mai ales la cei care zic că au principii. Principii false și ipocrite evident.

Care este povestea? Unul dintre clienții mei a avut recent o expoziție. Fotograf responsabil, a gândit din timp totul astfel încât fotografiile printate i-au fost trimise cu suficient de multe zile înainte ca să le ducă la cașerat și înrămat, la o firmă din Timișoara, pentru a nu avea probleme cu transportul panourilor mari tocmai din București. Totul bine și frumos până când, cu câteva zile înainte de expoziție, mă sună omu’ disperat că cei de la firma de cașerat i-au stricat câteva fotografii. Sigur, ele urmau a fi refăcute pe cheltuiala acestora dar trebuia ca eu să mă încadrez în timpul rămas disponibil până la expoziție. În astfel de cazuri, nici nu concep altfel, sar în ajutorul omului pentru că știu foarte bine ce înseamnă astfel de situații disperate. Am replanificat lucrările pe care le aveam în acel timp și după ce le printez, le trimit direct firmei în cauză, cu factură, cu chitanță (fără a-i mai socoti taxa de urgență aplicată în astfel de cazuri), plată ramburs prin curier, așa cum m-am înțeles cu fotograful. Trece o săptămână, trec două și banii tot nu mai veneau. Merg pe firul evenimentelor și aflu că angajatul de la firma de curierat a notat cu o rubrică mai jos suma de plată, trecând-o la ”asigurare” în loc de ”ramburs”. Cei de la Olteanu Art, căci despre ei este vorba, deși știau că au de plătit paguba produsă din vina lor (este vorba de 185 de lei, ca să nu se creadă că vorbim despre cine știe ce sume), au tăcut mâlc atunci când curierul le-a adus pachetul și apoi a plecat. La următoarea revenire a curierului (după ce l-am contactat și și-a dat seama de greșeală) respectivii țepari de la Olteanu Art au refuzat să mai plătească rambursul pe motiv că adoptă principiile șefului lor (dl. Mihai Olteanu Paul) care zice că ”cine greșește plătește”. Un principiu corect la bază, dar numai dacă nu ar fi pasat într-un fel de leapșă ipocrită, la primul venit.  Chiar dacă în mod evident greșeala curierului nu are nicio legătură cu fapta inițială făcută de cei de la Olteanu Art. Faptă care trebuia plătită conform aceluiași principiu. Însă principiul domnului MOP avea un termen de valabilitate care a expirat la prima ocazie favorabilă de țepuire.

La o plimbare pe site-ul fundației d-lui MOP, aflăm că după o inactivitate de 10 ani a revenit pe scena culturală din Timișoara cu intenția de a continua (extras de pe site-ul lor) ”ce făcea și înainte. Adică să ajute cultura română. Să lanseze și să susțină artiști și lucrările acestora, să organizeze expoziții de grup, tabere de creație, să acorde sprijin material artiștilor și multe altele.” Probabil că la capitolul ”și multe altele” se referă la a trage țepe, a-i minți pe artiști că-i sprijină și a fi ipocriți. Fotograful în cauză, clientul meu, trebuie acum să achite el contravaloarea pagubei produsă de către angajații firmei Olteanu Art pentru că respectivul domn MOP se dă pierdut prin concedii, nu mai răspunde la telefoane, adică s-a dat la fund. Probabil că acolo se simte foarte bine, nu-i miroase nimic, este în continuare lipsit de griji și dornic de a ajuta arta.

Iată un alt exemplu cum viața bate filmul, să-l parafrazez pe maestrul Dinu Lazăr într-o comparație  a comportamentul real al d-lui MOP și CV-ul acestuia (extras de pe același site):

- Project Manager in a wide variety of business applications.
- Direct experience with direct marketing, negotiation and sales.
- Particularly interested in business development.

Mihai Olteanu’s Specialties:

Negotiation, sales, branding, development management

Mihai Olteanu’s Experience:

- Development Manager FrameworX (Privately Held; Executive Office industry)

August 2009 — Present (1 year )

- CEO and Founder Olteanu Art (Privately Held; Arts and Crafts industry)

January 2008 — Present (2 years 7 months)

- Intermediation of artists and art work, brand development, sales strategy development, direct sales, negotiating the terms for new exhibitions, artist image development

- Development Manager Colorfull Agency (Executive Office industry)

January 2008 — Present (2 years 7 months)

- Owner UrbanTM (Music industry)

April 2005 — October 2007 (2 years 7 months)

- Event planner and project manager

Mihai Olteanu’s Education: Universitatea de Vest din Timisoara

FEAA , Economics , 2008 — 2011 (expected)

Iată un om cu un astfel de CV cum se comportă în viața reală. Îi amintesc d-lui MOP că introducerea unor documente fiscale (factura și chitanța emisă de noi pe datele firmei Olteanu Art și pe care nu le vom anula) în contabilitatea firmei lui fără să achite de fapt suma în cauză, este evaziune și se pedepsește conform legii. Din punct de vedere financiar el încă este dator, datorie care se va stinge numai după ce ea va fi plătită direct clientului nostru. Este jenant să te comporți în acest fel și-i mai amintesc acestui domn că este vorba de 185 de lei, nu de kg de aur, valoare care poate ar echilibra lipsa de onoare.

Un aviz și celor care doresc să se angajeze la acest personaj (pe site-ul menționat apare și un anunț de angajare pentru PR și Marketing) și celor care vor să colaboreze cu acesta. Mă îndoiesc că acest caz a fost o ”scăpare” în comportamentul individului, din punctul meu de vedere acesta este caracterul lui, unul fals, ipocrit și mincinos.

Am să iau legătura cu prietenii mei din Timișoara, din presă și din diversele instituții culturale (Centrul Cultural Francez și alte asociații culturale din Timișoara) cu care am colaborat până acum și  în spiritul unei informări corecte în eventualitatea colaborării pe care ar putea să o aibă cu acest ”apărător” al culturii.

Pentru mine acest episod este trist din mai multe puncte de vedere. Unul evident, de principiu, (cel adevărat nu cel ipocrit promovat de dl. Olteanu) că acela care greșește trebuie să plătească. Mai sunt trist și pentru că am crezut că în Timișoara (orașul meu natal) nu există astfel de uscături care fac comunitatea de râs. Se pare că am greșit și conform principiului atât de amintit aici, voi plăti. Cu multă jenă și rușine în suflet că există astfel de indivizi.

.

Marcel Eremia, marți 20 iulie 2010 la 22:47

Disclaimer: acest articol este pur tehnic și de utilitate restrânsă și specifică. Nu mă blamați dacă nu vă interesează! Săriți peste el și ascultați doar muzica de la subsolul articolului

Dacă tot am reușit să fac backup-ul de pe harddisk-ul extern cu probleme (cine nu știe despre asta am scris în articolul anterior), m-am gândit că poate ar fi util să-mi descriu modul meu personal de lucru cu fișierele din camera foto, de la preluarea lor din card până la arhivare, adică să descriu așa numitul workflow. Nu este o recomandare directă  pentru că acest mod de lucru este specific și util mie. Altora le poate fi mai greoi sau chiar nefolositor, fiecare mergând pe metodele ce le simte apropiate modului propriu de lucru și de gândire. Dacă cineva găsește ceva util și potrivit pentru propriu stil de lucru aș fi foarte bucuros să  detaliez ce-l interesează.

Modul meu de lucru are la bază conceptul  relativ standardizat al fișierelor DNG. Mai multe despre acest standard îl găsiți pe site celor de la Adobe. Am ales acest tip de  fișier deoarece rezolvă două mari probleme. Una este arhivarea fișierelor pe termen lung (compatibilitate programe proprietar, calitatea mai bună a convertoarelor raw în versiuni viitoare, etc) iar a doua este compatibilitatea vizualizării modificărilor făcute într-un fișier DNG. Vizualizând în diverse programe de arhivare/previzualizare/organizare, imaginea va fi corectă (corecții luminozitate/contrast, decupare, etc) pentru că aceste programe vor ”vedea” imaginea ”embedded”, adică cea generată din fișierul dng modificat deja. Ca bonus, orice modificare adusă fișierului DNG este reversibilă deoarece acesta se comportă ca un fișier raw (cum ar fi fișierul nef citit de ACR) iar setările într-un moment dat se scriu undeva în corpul fișierului dng, putând modificate ori de câte ori dorim fără să distrugem originalul!

1. ARHIVAREA

Citirea, redenumirea și salvarea fișierelor nef le realizez cu programul Downloader Pro (pe acest site puteți descărca și o versiune de evaluare), un program extraordinar care poate simultan, la o singură citire de pe card, să facă următoarele (printre multe altele):

- redenumirea fișierelor după criterii extrem de flexibile, inclusiv după numărul unic de declanșare;

- salvare în căi definite după diverse criterii (tipul aparatului, valoare ISO, etc)

- salvare copie în altă cale (posibil a fi definită și ea după alte criterii decât prima cale);

- conversie DNG (prin Adobe DNG converter), evident într-o cale definită după dorință;

- salvare de profile de lucru, trecerea  de la un profil la altul făcându-se printr-o simplă încărcare de profil;

- asignare de profile de culoare specifice modelului de camera utilizată;

Eu am ales ca redenumire următoarea sintaxă (profil denumit ”descărcare de pe card”):

{Y}_{m}_{D}_AME{r8} adică anul_luna_ziua creării fișierului + codul AME + numărul unic de declanșare, care tradusă într-o denumire de fișier avem, de exemplu:

2010_07_16_AME30401.nef pentru prima salvare într-o cale pe un hdd local

și 2010_07_16_AME30401.dng pentru arhivă (conversia se face cu setarea ”embed original raw file in DNG file”), pe o altă cale, tot pe un hdd local. Această denumire mi se pare avantajoasă deoarece pot reveni oricând la ea și dacă redenumesc ulterior (din greșeală sau voit) fișierul. Totodată îmi dă o idee clară despre data declanșării aceasta fiind și un criteriu de ordonare ulterioară.

Fișierele nef redenumite vor fi în continuare editate (dezvolt această procedură într-un articol viitor) iar cele convertite la dng vor fi mutate pe un hdd extern, pentru arhivare, tot cu ajutorul programului Downloader Pro, încărcând un alt profilul de lucru, numit ”salvare DNG original”. Aceste fișiere dng conțin formatul raw original, putând fi oricând extras pentru un eventual convertor raw mai performant, produs în viitor. Noua denumire după mutare este identică cu cel ”original” dar adăugând sufixul ”_arhiva” asta pentru ca să nu le încurc cu cele DNG liniare, pe care le voi crea ulterior, după conversia și editarea nef-urilor cu programul DxO Optics. Calea în care se vor arhiva extern fișierele *_arhiva.dng este sub forma Hdd_extern:\_ARHIVA DNG\{T}\{Y}\{m} adică model cameră foto\an declanșare\lună declanșare\ pentru a nu fi foarte multe fișiere într-un singur folder. Structura de foldere este creată automat la mutarea arhivelor DNG de pe hdd local în cel extern cu programul, ați ghicit, Downloader Pro. (va urma)

Pentru cei care au reușit să ajungă cu cititul până aici le ofer următoarea dedicație:

.

Marcel Eremia, vineri 16 iulie 2010 la 16:22

Probabil că v-ați prins deja! Dacă lipsesc neanunțat de pe blog mai mult de 5 zile, iar s-a întâmplat ceva rău. Vreo placă de bază arsă sau un hdd rebel sau pur și simplu iar sunt copleșit de diverse treburi. Mda. S-a întâmplat din nou cu un harddisk, unul extern de data asta, un WD Mybook Studio de 2 TB, pus pe eSata. Un conector jalnic, se mișcă, nu prea face contact, având și un cablu foarte rigid.  Iar legătura aleatorie cred că a provocat dezastrul. Practic calculatorul nu-l mai vede, întrebându-mă cu insistență dacă nu vreau să-l formatez… Să mai zic că pe el sunt toate nef-urile vechiului aparat Nikon D200 și o mare parte din cele făcute cu D3? Bine, nu vă mai zic. Noroc că pe un altul (tot extern și tot de 2TB am DNG-urile convertite din nef). Se pare că voi scăpa și de data asta cu fața curată și mai ales cu fișierele intacte, găsind pe net un program fain de recuperare. Am recuperat deja o parte din ele dar nu mai am unde să le pun. Mâine, după ce vine încă un hdd extern (de data asta am luat pe USB 3.0, un conector solid și o legătură cu viteză mai mare decât cea de la eSata) și rezolv și cu restul.

Dar nu de asta am scris acest articol, printre picăturile unui alt proiect în care sunt băgat, ci pentru că am fost efectiv bulversat de o situație prezentată la TV. Este vorba de sfatul unui om obișnuit, care venise și el să contribuie voluntar la acțiunile de încercare de oprire a inundațiilor în Galați. Într-o acțiune de imagine, era acolo și premierul care băga de zor nisip într-un sac, mimând ajutorul guvernului și îmbrăcat frumos așa cum îi plăcea lui TB, adică la costum (fără haină) și pantofi. Omul respectiv insista să-i spună premierului că el a lucrat la Canalul Dunăre-Marea Neagră și crede că ar fi o soluție bună deschiderea ecluzelor pentru a mai scădea nivelul Dunării. Întrebându-l pe premier de ce nu se procedează așa, acesta îl căuta disperat pe ministrul de resort, să-i paseze lui întrebarea de specialitate. La câteva zile, autoritățile acționează ca atare și minune mare, la Galați scade nivelul apei.

Stau și mă întreb la urma urmei, ce ne mai trebuie niște miniștrii asemenea animalului care se uită la poarta nouă, dacă în jurul lor și în posturile de conducere (adică ăia care i-au decizii care ne privesc) au pus niște incapabili care nu pot gândi la soluții firești. Mai bine au chemat toată armata să construiască cel mai mare dig de saci din Romania.

Din păcate statul este tot mai disoluționat, proces evident accelerat de ”capacitățile” extraordinare ale conducătorilor noștri actuali iar bugetarilor, mai ales după tăierile de 25%, nu le mai pasă de obligațiile și îndatoririle de servici, fiindu-le tot mai lehamite de șefii lor, puși pe criterii politice. Iar aceștia din urmă nu comentează nimic despre deciziile luate de cei de deasupra lor, de frică sau de inhibiție față de stăpânul lor unic. Adăugați deciziile haotice, neconstituționale și confuze ale guvernului și atunci ne facem o imagine clară despre ce se întâmplă acum prin ministere și diversele direcții. Într-o țară normală, acești incapabili care ne conduc ar trebui să plece instantaneu. Dar câte motive au mai fost și vor mai fi pentru această demisie… Bine că măcar omu’ în cauză este declarat eroul Galațiului și că autoritățile recunosc că a avut o idee bună…

.

Marcel Eremia, marți 13 iulie 2010 la 03:21

Share on Facebook