Care este dobitocul de la primărie? Să ridice mâna…

Era prea frumoasă ziua de astăzi să nu se umbrită de veșnica neglijență, nepăsare, indolență, prostie sau din te miri ce cauze se mai găsesc. Povesteam într-un articol de pe blog despre intersecția Dezrobirii – Orșova, loc în care s-au întâmplat numeroase accidente fără ca autoritatea în drept să ia o minimă măsură să pună un semn de cedare a trecerii, pe Dezrobirii pe sensul dinspre Uverturii. Ultima oara când am vorbit cu polițiștii aceștia au spus că ei au tot înaintat dosare pentru aprobarea instalării unei semn de cedare a trecerii dar degeaba.

Stau și mă întreb ce dobitoc poate fi cel de la primăria sector 6 căruia nu-i pasă de ce se întâmplă în acest loc în care, doar eu am văzut mai mult de 10 accidente. Nu mă interesează că-i de la Primărie, ADP, ACS, PCR, SCS, ce-o mai fi. Autoritatea locală în directă subordonare față de locuitori este Primăria. Ei trebuie să facă demersurile necesare, să pună în mișcare sistemul respectiv. Pe nesimțiții ăștia îi interesează parcă doar să pună borduri duble, limitatoare din alea de viteză puse pe lățimea străzii (dar care oricum sunt puse prost, la mare distanță față de intersecție, oricum deja sparte și ridicate numai bine să-ți bușești mașina), dar un amărât de semn după mai mult de un an de semnalarea problemelor nu se pune. Domnule primar de la sectorul 6, ai habar ce neisprăviți sunt în administrația sectorului? Sau acum sunt interesanți doar  fluturașii trimiși prin poștă în care se descriu câte-n lună și în stele faceți pentru acest sector? Cu ”Dragi prieteni” parcă începea scrisoarea, nu?

Sunt nervos și totodată extrem de afectat de faptul că de data asta am văzut la fața locului o persoană întinsă pe jos, rănită fiind în urma accidentului (vezi foto, este în dreptul picioarelor agentului de circulație). N-am stat decât două-trei secunde acolo în intersecție (cât să fotografiez scena) nedorind să încurc circulația din ambuteiajul deja creat.

Aș fi tare bucuros să-l văd pe dobitocul de primărie de care a depins aprobarea instalării acelui semn, în această situație. Atunci cred că ar reacționa cu ceva mai mult interes decât cel de acum. Și aș fi și mai bucuros dacă cei care sunt vinovați de aceste accidente pentru că nu au dispus aprobarea instalării unui semn de circulație să fie pedepsiți.

Dacă nici Poliția nu a reușit să facă ceva pentru instalarea acestui semn, poate reușim noi să sensibilizăm pielea groasă și nesimțită a funcționarului respectiv. Rog să distribuiți în cât mai multe locuri acest articol sau să menționați oriunde această problemă. Eu am încercat să fiu parte din acel ceva ce ar putea să schimbe un lucru în mai bine.

.

Marcel Eremia, joi 8 martie 2012 la 19:35

Actualizare!

În data de 13 martie (marți 13) am trecut prin intersecție (pe la ora 12) și am constatat că s-a pus indicatorul lipsă! Evident că mă bucur că (poate) articolul și cei care l-au citit și l-au împrăștiat prin cotloanele net-ului au reușit să determine autoritățile să-și facă treaba dar mă întristez că (parcă) doar aceste metode îi stimulează, ceea ce nu-i deloc ok într-o societate care s-ar pretinde normală. Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit această acțiune.

5 Comments

  • Cred totusi ca dam prea mult vina pe autoritati, si de multe ori asteptam prea multe. In plus, situatia de acolo este reglementata practic – prioritate de dreapta…

    De aici nu pot spune decat ca la volan trebuie sa ne purtam singuri de grija, mai ales in intersectii de genul ala. E asa greu sa reducem viteza si sa cascam ochii ? Nu, nu lucrez la primarie/politie/altele, insa constat ca cele mai multe accidente au ca si cauza neatentia, prostia si diverse tipuri de vitejie. Si nu numai.

  • @Mike: Eu cred, de fapt sunt sigur, că nu știi despre ce intersecție este vorba. Nu este nicio prioritate de dreapta. Strada Orșova este cu prioritate (există și marcaje) iar Dezrobirii este cu cedare (semn existent doar dinspre lacul Morii). Semnul de cedare de pe partea opusă a existat dintotdeauna dar atunci când s-a început asfaltarea străzii, a dispărut și nu s-a mai pus de atunci. Au fost o grămadă de accidente și singurul semn care s-a pus a fost cel de prioritate (dinspre Cernișoara) care, după mine, a fost pus inutil. De banii ăia mai bine puneau semnul de cedează trecerea la locul lui. Punând semnul de prioritate a ”întărit” siguranța celui care vine pe drumul cu prioritate. Iar strada Dezrobirii, fiind proaspăt asfaltată îți dă certitudinea că ești pe drumul cu prioritate. De regulă, se pun doar semne de cedare a priorității și nu cele de prioritate. Nefiind niciun semn multă lume crede că are prioritate.

    Este drept, conducerea preventivă își are rostul ei, ca dealtfel și teribilismul și vitejia altora. Fiecare ducând într-o altă direcție. Însă rolul autorităților este de a diminua șansele producerii accidentelor prin astfel de semnalizări. de ce la intersecțiile alăturate (Cetatea de Baltă/Orșova) nu sunt atâtea accidente? Nu cumva pentru că în acele intersecții există semnalizarea corespunzătoare? Ai circulat pe afară să vezi cam cum sunt semnalizate TOATE intersecțiile?

    Dacă și polițiștii spuneau că au înaintat instituției în cauză cererea de a se pune semn iar funcționarii instituției respective nu au catadicsit să miște un deget pentru a pune în aplicare cererea Poliției ce poți spune? Că așteptăm prea mult de la autorități?

    Practic care ar fi rolul statului după tine? Îl plătim ca să facă ce? Să-l acceptăm așa prost, corupt, indolent, neputincios doar pentru că noi trebuie (oricum) să avem singuri grijă de noi? Păi atunci să trecem la o societate anarhică și nu mai plătim nici un leu statului, ca să nu-l mai tragem la răspundere, nu?

    Cred că ar trebui să meditezi la cele de mai sus, cu atât mai mult că nu lucrezi la instituțiile menționate, considerând că ai confirmat că așa gândești, lipsit de orice interes. Ceea ce este cam nasol, zic eu.

  • Ideea mea este una simpla, ar trebui sa incercam mai mult sa avem grija noi de noi decat sa asteptam asta de la altii, fie autoritati sau participanti la trafic.
    Altfel:
    – da, am vazut cum sunt semnalizate intersectiile afara. La fel de bine am vazut si cum sunt respectate indicatoarele, si nu cred ca putem compara cum se circula afara cu ce e la noi.
    – se intampla accidente si in intersectiile semaforizate si semnalizate. „Statistic vorbind” cred ca se intampla chiar mai multe… era un banc pe tema asta.
    – „a dispărut și nu s-a mai pus de atunci” nu inseamna ca am prioritate. Cu strazile pe care se schimba peste noapte semnele de circulatie ce facem in cazul asta ? Dam vina pe altii ca „ieri nu era semnul ala acolo” ?

    Nu stiu daca e vorba de lipsa de interes, dar cel mai probabil incercarea de a modela autoritatile cum vrem noi va avea acelasi rezultat cu incercarea de a modela comportamentul colegilor din trafic. Zic eu… In plus, doar mi-am exprimat o parere, nu stiu daca e cazul sa ma tragi de urechi ca nu inteleg rolul statului.

  • @Mike: Nu te-am ”tras de urechi” că nu înțelegi rolul statul ci era o întrebare ca să știu cum VEZI rolul statului. Tot ce ai argumentat era referitor la propria noastră persoană, de cum trebuie să avem grijă noi de noi. Ducând la extrem importanța acestui rol propriu înseamnă că nu am mai avea nevoie de îndrumare, de școală, de sfaturi, etc. Exagerez, evident. Mai important era că în comentariul tău, Statul nu apare ca fiind responsabil de ceva anume, lucru care pe mine personal mă exasperează, pentru că pot scrie zeci de pagini cu indolența, prostia și nesimțirea lui (transpusă prin autorități, persoane fizice, reale). Ne-am obișnuit să scoatem autoritățile de responsabilități, să ACCEPTĂM faptul că sunt incapabile și că nu trebuie să ne mai bazăm pe ele. Fapt cu care sunt în total dezacord. Statul trebuie să învețe să fie responsabil iar noi să-l tragem de mânecă (sau de urechi, cum zici) ori de câte ori este nevoie.

    Nu uita că în cazul accidentului ăsta (ca dealtfel și în cazul celorlalte) șoferii care au greșit au plătit (amendă, despăgubiri, închisoare). Din păcate au plătit și ceilalți care nu au greșit, cei care au circulat corect. Te întreb acum, Statul (prin persoanele responsabile aferente) a plătit cu ceva??? Aici este marea diferență de opinie între noi. Cel puțin eu asta observ.

    Că în rest, evident că ai dreptate, trebuie să conducem prudent, să avem grijă de noi înșine. Nu ne putem lăsa propria viață în mâna hazardului sau mai rău, în mâna autorităților așa-zis responsabile.

  • Si cand ii intrebi ca oare de ce nu se ocupa, ei tot timpul au un motiv bun sa se scoata, ba ca nu erau in oras de o perioada, ba ca au alte proiecte mult mai importante, ba ca proiectul este deja lansat doar ca inca nu s-au luat masuri 🙂 asa e!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.