Am primit sute de scrisori (nu e-mailuri) de la participanţii expediţiei din Lan (şi nu numai) să postez odată fotografiile de la acel eveniment. Pentru cei care au fost cu mine, pot sări peste rândurile de mai jos, pentru că ei le ştiu. Pentru ceilalţi, un (foarte) scurt rezumat ar fi cam aşa:

Mai întâi am angajat un mijloc de transport rapid care ne-a dus direct la locul faptei, însă acolo nu prea ştiam ce să facem. Am învăţat cum să ţinem aparatul foto chiar şi cu mâinile ocupate, pe orizontală dar şi pe verticală.

Am umblat mult, astfel încât ni s-au rupt pingelele şi a trebuit să mergem la un magazin de încălţăminte, de unde ne-am ales, după dorinţă, diverse încălţări pentru turele rămase.

Fiecare a fotografiat diverse subiecte, cu ce a putut, cu Ai-aparatele şi Ai-fon-urile aduse cu mari sacrificii tocmai de acasă. La un moment dat, am crezut că am ajuns la Cotroceni, dar ne-am înşelat pentru că acolo nu locuia nimeni.

Am găsit şi pe unul atârnat de un copac, dar nu-l băga nimeni în seamă. Am vrut să aflăm ce a păţit , însă nu vroia să vorbească cu noi. Am dat şi peste nişte ninjea locali, dar erau destul de paşnici aşa că am putut pleca mai departe fără probleme. Ne-am aprovizionat din numeroasele magazine existente însă erau  şi câteva închise.

Mai era un tip care zicea că are acasă patru neveste dar îl tot contrazicea un altul că n-ar fi avut decât două. Noi oricum nu l-am crezut pe niciunul. Prin Sulina, mai ales prin centru, mai zboară din când în când căte o rândunică, ciripind frumos despre sosirea primăverii iar animalele umblă în haite pentru că acolo sunt pericole la tot pasul.

Am fost şi la o plută eşuată iar seara, obosiţi, ne-am retras la hotelul central în care eram cazaţi şi ne-am odihnit şi noi oasele.

Varianta ilustrată şi completă o găsiţi aici.

Share on Facebook