Amintiri din copilărie (6)

În copilăria mea, visul era un domeniu fascinant, de mare interes și studiu, evident la nivelul și capacitatea mea intelectuală de atunci. Mă fascina complexitatea și diversitatea imaginației care zburda nestingherită în scurta perioadă în care visam. Printre visele care se tot repetau, era unul cu doi cai (”doi cai frumoși!” ca în reclamă :) ) și care veneau la mine, de nicăieri, la un simplu fluierat. Știam că  nu sunetul îi chema ci chiar gândul trimis către ei. Îi urmăream cum alergau pe câmp, cu coamele revărsate în vânt, nechezând și tropăind zgomotos. Urmau opriri scurte, fornăite și prăfoase, ridicări în două picioare și reluări ale goanei ca într-o joacă nebună fără sfârșit, cum numai caii știu să facă. După vreo 2 ani de întâlniri sporadice cu ei, din nu știu ce motive caii au plecat din visele mele, lăsând cuvioși și altor subiecte plăcerea de a se zbengui în locul din noapte rămas liber.

Vise plăcute vă doresc!

.

Marcel Eremia, vineri 6 august 2010 la 23:24

Share on Facebook

Un mod de lucru… (partea a III-a)

Viața merge înainte așa că nu mă las și merg și eu mai departe. Nici nu v-am mai zis că la câteva zile a picat și cel de-al doilea hdd extern, exact la fel ca primul și aceleași motive. Nu v-am mai spus ca să nu vă mai necăjiți, ajunge cât m-am enervat eu. :) Partea bună a lucrurilor (că este bine de multe ori să le vedem doar pe alea) este că am făcut o șmecherie cu hdd-ul extern de 2 TB My Studio, scoțând cele două hdd-uri de câte 1 TB și am pus înăuntru două de 2 TB, ”văzând” acum un hdd de 4TB. Nu va rămâne așa tot timpul, am avut acum nevoie de un spațiu mai mare de lucru pentru a pune toate recuperările într-un singur loc și apoi să le grupez pe căprării, pe hdd-uri separate.

Revenind la continuarea descrierii modului meu de lucru ajungem la ultimul episod al acestei serii. La conversia raw și prelucrarea finală. După mai multe încercări cu programul proprietar Nikon (ViewNX /capture NX2) finalizate cu insatisfacție totală în ceea ce privește viteza cu care lucrează, m-am oprit la Adobe Camera Raw și DxO Optics. Chestia e că niciunul nu este perfect pentru cele dorite de mine astfel încât am găsit soluția combinării celor două. Primul în lanțul de prelucrare este DxO iar al doilea ACR. Cu primul am rezolvat problemele de aberații cromatice, specifice obiectivelor și aparatelor foto folosite iar ACR îl folosesc pentru prelucrarea fișierelor DNG rezultate din DxO, mai exact pentru balansul de alb, recadrări, corecția de saturație, luminozitate, contrast, accentuarea unor nuanțe, curățarea de scame de pe senzor (curăță simultan, pe multiple cadre, a petelor din același loc), etc. Practic ACR este un mic Photoshop care, utilizat corespunzător, nici nu mai necesită prelucrarea suplimentară în acel program. Iar evident salvarea finală se face tot în DNG, având avantajul enorm că TOATE aceste modificări sunt  NEDISTRUCTIVE, fiind vorba de un fișier cu caracteristici aproape similare cu cele ale unui fișier raw.

Un sfat util, până la rezolvarea acestui bug în DxO Optics, este de a nu prelucra fișierele nef care au fișiere xmp asociate (de exemplu dacă am vizualizat rapid în ACR și am salvat eventualele corecții, creând astfel un fișier xmp). Programul interpretează aiurea legătura dintre fișierul nef și xmp-ul asociat rezultând un fișier DNG total aiurea (culori care nu au nicio legătură cu originalul). Este o problemă pe care cei de la DxO au recunoscut-o ca fiind un defect și pe care îl vor rezolva cu primul update.

Un sfat util pentru momentul prelucrării cu ACR este bifarea la setările ”Camera raw preferences” la ”DNG File Handling” a căsuței ”Update embedded JPEG previews”.  Va dura mai mult dar această setare duce la vizionarea corectă a tuturor modificărilor din fișierul final în orice program de vizualizare, de sortare sau de arhivare.

Sigur că lucrurile sunt mai complexe cu prelucrarea individuală, în DxO și ACR, de la caz la caz a unor imagini cu expunere specifică dar nu vreau să intru în aceste probleme, decât dacă sunt solicitări concrete.

Aceste fișiere DNG prelucrate sunt arhivate pe alt hdd decât cel care conține fițierele DNG care includ formatul raw. Toată structura de fișiere prelucrate sunt citite cu programul Imatch, un program bază de imagini excelent de vizualizare, căutare, sortare, etc. care va putea lucra doar cu imagini preview chiar și off-line, adică fără ca hdd-ul în cauză să fie pornit sau conectat la baza de imagini.

Și un ultim sfat. Inclusiv pentru mine! Cugetați mai mult timp (atunci când se poate) înainte de a declanșa aparatul. În felul acesta evitați fotografierea a sute de cadre , majoritatea inutile, ducând la timpi foarte lungi de prelucrare ulterioară, probleme cu spațiul de arhivare, nervi, nopți pierdute, etc.

și o dedicație în spiritul celor scrise la final!

Spor la lucru! :)

.

Marcel Eremia, marți 3 august 2010 la 20:50

Share on Facebook

Un moment de respiro…

Printre hdd-uri defecte, fișiere recuperate, proiecte nefinalizate, mă opresc să respir și eu un pic. Și vă invit … la dans!

.

Marcel Eremia, vineri 30 iulie 2010 la 02:00

Share on Facebook

Un mod de lucru… (partea a II-a)

Continui descrierea modului meu de lucru (pentru cei care nu au citit sau nu mai țin minte :) aveți aici prima parte) cu detalierea celor două tipuri de dng, cel liniar și cel raw.

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre cele două tipuri de formate dng trebuie să vă povestesc un pic despre modul de distribuire neliniară a pixelilor dintr-un fișier raw, despre importanța numărului de nivele de luminozitate posibile (dat de numărul de biți în care se eșantionează informația) precum și despre gama dinamică (”dinamic range” -- raportul între cel mai luminos și cel mai întunecat nivel din imagine).

Termenii de mai sus pot crea confuzie în primul rând din neînțelegerea mecanismului lor sau poate chiar din ignorarea importanței acestora pentru o imagine de calitate. În acest articol, prin imagine de calitate se înțelege strict aspectul tehnic al fișierului și sub nicio formă nu se referă la componenta estetică a imaginii (sper că acest lucru s-a înțeles încă de la început!)

Scopul nostru este de a scoate cât mai multă informație utilă din fiecare imagine pentru ca să avem cât mai multe detalii, în special în zona de tonuri închise, zona cea mai defavorizată. Datorită unei distribuții neliniare ale tonurilor avem mult mai mulți pixeli de nuanțe foarte deschise decât cei de nuanțe foarte închise. De exemplu, pentru un fișier pe 12 biți (ceea ce însemnă un număr de 4096 de tonuri diferite, adică doi la puterea a 12-a), creat dintr-un senzor ce are o gamă dinamică de 7 trepte, distribuția este făcută astfel:

1. tonuri foarte deschise: jumătate din numărul de tonuri, adică 2048

2. tonuri deschise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 1024

3. tonuri mediu-deschise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 512

4. tonuri medii: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 256

5. tonuri mediu-închise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 128

6. tonuri închise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 64

7. tonuri foarte închise: numărul de tonuri rămase, adică 64

Concluzii la fotografierea cu un aparat digital:

- expunerea incorectă este mult mai restrictivă (închipuiți-vă dacă greșiți cu o treptă, supraexpunând, câtă informație (în număr de pixeli supraexpuși) se pierde. Iar dacă se subexpune, rezultatul este dezastruos în zona detaliilor din umbre;

- avem extrem de puține detalii în negru (veșnica problemă cu ”nu ai detalii în negru!”) fapt care se reflectă în probleme în special la print. La o iluminare, în programul de prelucrare, a zonelor închise se va observa o accentuare nedorită a zgomotului din imagine;

- cu cât avem mai mulți biți pe care se cuantifică informația, cu atât va fi mai bine. Doar ca o comparație, dacă fotografiem jpg, adică pe 8 biți (total 256 tonuri față de 4096 în varianta 12 biți), avem 128 de tonuri pentru cele foarte deschise și 4 pentru cele foarte închise, considerând același interval de 7 trepte al gamei dinamice;

- cu cât avem o gamă dinamică mai mare cu atât e mai bine (concluzia asta e mai mult decât evidentă, chiar ar putea intra în categoria de afirmații evidente de tip ”iarna nu-i ca vara!”).

Concluzie la concluzii:

Dacă ceea ce vrem să fotografiem depășește gama dinamică a aparatului, se recomandă ca mai degrabă să pierdem în zona de tonuri foarte deschise, decât în zona de tonuri foarte închise.

Mai mult, chiar dacă ceea ce fotografiem are contrast mic și ”întră” lejer în gama dinamică a aparatului, se recomandă ca histograma să fie cât mai în dreapta, adică pixelii să fie cât mai bine distribuiți, în primele trepte. Aceasta recomandare este cunoscută drept  ”expunere la dreapta”.

În acest fel, vom avea un număr mai mare de pixeli în zona de tonuri foarte închise, adică mai multe detalii disponibile de care putem beneficia, în special la print.

Înțelegând cele de mai sus, putem trece mai departe și să discutăm despre rolul convertoarelor raw. Acesta este evident cel de demozaicare a informației de pe senzor, în informație utilă în spațiul de culoare RGB. Problema cea mai mare este dată de compatibilitatea acestora cu setările specifice din diversele camere foto. Și aici începe nebunia alegerii ”celui mai bun” convertor raw din lume. Care nu există de fapt pentru că fiecare are avantajele și dezavantajele lui. Datorită faptului că programul de la Nikon este extreeeeeeeeeem de lent și am dorit să trec la DNG am ajuns să folosesc programul DxO Optics, un program excelent de corecție a aberațiilor cromatice și distorsiunilor optice ale obiectivelor folosite (despre acest program voi scrie în episodul viitor).

După cum vă mai amintiți, am spus în articolul anterior, că folosesc două arhive/fișiere DNG, unul dintre ele fiind creat cu ajutorul Adobe DNG Converter, dar obligatoriu cu opțiunea de a include fișierul nativ nef, având ulterior posibilitatea, dacă o fi nevoie, să extrag nef-ul original și să-l trec din nou printr-un convertor raw mai performant. Dacă nu aș opta pentru includerea originalului raw în fișierul DNG, acesta ar deveni un format DNG liniar dar cu distrugerea posibilității de a mai corecta o mare parte din eventualele problemele avute la expunere. Pentru că DNG-ul liniar este de fapt formatul demozaicat și dacă nu am aplica anumite corecții de expunere (de exemplu iluminarea zonelor de umbră pentru mărirea detaliilor sau atenuarea iluminării din zona foarte deschisă pentru a căștiga detalii în această zonă), în aceste zone trecerea de la un ton la altul se face lent, diferențierea fiind mai greu de făcut. Sub nicio formă nu recomand utilizarea lui Adobe DNG converter pentru crearea de DNG liniar ci doar pentru arhivare cu formatul raw inclus. Este decisivă corectarea cât mai precisă a expunerilor în etapa de demozaicare, etapă mai dificilă atunci când se folosesc alte convertoare raw decât cele proprietar ale camerei foto cu care lucrăm. Acest proces este de fapt unul de liniarizare a distribuției neuniforme a pixelilor de diverse tonuri și de compensare a zonelor sub/supra expuse datorită gamei dinamice mai mici ale aparatelor foto față de realitatea fotografiată.

Și din nou o dedicație pentru cei răbdători și nu numai! :)

Adaug și textul pentru că mi se pare … plin de semnificații! :)

One pill makes you larger
And one pill makes you small
And the ones that mother gives you
Don’t do anything at all
Go ask Alice
When she’s ten feet tall

And if you go chasing rabbits
And you know you’re going to fall
Tell ‘em a hookah smoking caterpillar
Has given you the call
Call Alice
When she was just small

When men on the chessboard
Get up and tell you where to go
And you’ve just had some kind of mushroom
And your mind is moving low
Go ask Alice
I think she’ll know

When logic and proportion
Have fallen sloppy dead
And the White Knight is talking backwards
And the Red Queen’s “off with her head!”
Remember what the dormouse said:

“Feed your head
Feed your head
Feed your head”

(va urma)

.

Marcel Eremia, sâmbătă 24 iulie 2010 la 00:23

Share on Facebook

Atenție la țepari!

… mai ales la cei care zic că au principii. Principii false și ipocrite evident.

Care este povestea? Unul dintre clienții mei a avut recent o expoziție. Fotograf responsabil, a gândit din timp totul astfel încât fotografiile printate i-au fost trimise cu suficient de multe zile înainte ca să le ducă la cașerat și înrămat, la o firmă din Timișoara, pentru a nu avea probleme cu transportul panourilor mari tocmai din București. Totul bine și frumos până când, cu câteva zile înainte de expoziție, mă sună omu’ disperat că cei de la firma de cașerat i-au stricat câteva fotografii. Sigur, ele urmau a fi refăcute pe cheltuiala acestora dar trebuia ca eu să mă încadrez în timpul rămas disponibil până la expoziție. În astfel de cazuri, nici nu concep altfel, sar în ajutorul omului pentru că știu foarte bine ce înseamnă astfel de situații disperate. Am replanificat lucrările pe care le aveam în acel timp și după ce le printez, le trimit direct firmei în cauză, cu factură, cu chitanță (fără a-i mai socoti taxa de urgență aplicată în astfel de cazuri), plată ramburs prin curier, așa cum m-am înțeles cu fotograful. Trece o săptămână, trec două și banii tot nu mai veneau. Merg pe firul evenimentelor și aflu că angajatul de la firma de curierat a notat cu o rubrică mai jos suma de plată, trecând-o la ”asigurare” în loc de ”ramburs”. Cei de la Olteanu Art, căci despre ei este vorba, deși știau că au de plătit paguba produsă din vina lor (este vorba de 185 de lei, ca să nu se creadă că vorbim despre cine știe ce sume), au tăcut mâlc atunci când curierul le-a adus pachetul și apoi a plecat. La următoarea revenire a curierului (după ce l-am contactat și și-a dat seama de greșeală) respectivii țepari de la Olteanu Art au refuzat să mai plătească rambursul pe motiv că adoptă principiile șefului lor (dl. Mihai Olteanu Paul) care zice că ”cine greșește plătește”. Un principiu corect la bază, dar numai dacă nu ar fi pasat într-un fel de leapșă ipocrită, la primul venit.  Chiar dacă în mod evident greșeala curierului nu are nicio legătură cu fapta inițială făcută de cei de la Olteanu Art. Faptă care trebuia plătită conform aceluiași principiu. Însă principiul domnului MOP avea un termen de valabilitate care a expirat la prima ocazie favorabilă de țepuire.

La o plimbare pe site-ul fundației d-lui MOP, aflăm că după o inactivitate de 10 ani a revenit pe scena culturală din Timișoara cu intenția de a continua (extras de pe site-ul lor) ”ce făcea și înainte. Adică să ajute cultura română. Să lanseze și să susțină artiști și lucrările acestora, să organizeze expoziții de grup, tabere de creație, să acorde sprijin material artiștilor și multe altele.” Probabil că la capitolul ”și multe altele” se referă la a trage țepe, a-i minți pe artiști că-i sprijină și a fi ipocriți. Fotograful în cauză, clientul meu, trebuie acum să achite el contravaloarea pagubei produsă de către angajații firmei Olteanu Art pentru că respectivul domn MOP se dă pierdut prin concedii, nu mai răspunde la telefoane, adică s-a dat la fund. Probabil că acolo se simte foarte bine, nu-i miroase nimic, este în continuare lipsit de griji și dornic de a ajuta arta.

Iată un alt exemplu cum viața bate filmul, să-l parafrazez pe maestrul Dinu Lazăr într-o comparație  a comportamentul real al d-lui MOP și CV-ul acestuia (extras de pe același site):

- Project Manager in a wide variety of business applications.
- Direct experience with direct marketing, negotiation and sales.
- Particularly interested in business development.

Mihai Olteanu’s Specialties:

Negotiation, sales, branding, development management

Mihai Olteanu’s Experience:

- Development Manager FrameworX (Privately Held; Executive Office industry)

August 2009 — Present (1 year )

- CEO and Founder Olteanu Art (Privately Held; Arts and Crafts industry)

January 2008 — Present (2 years 7 months)

- Intermediation of artists and art work, brand development, sales strategy development, direct sales, negotiating the terms for new exhibitions, artist image development

- Development Manager Colorfull Agency (Executive Office industry)

January 2008 — Present (2 years 7 months)

- Owner UrbanTM (Music industry)

April 2005 — October 2007 (2 years 7 months)

- Event planner and project manager

Mihai Olteanu’s Education: Universitatea de Vest din Timisoara

FEAA , Economics , 2008 — 2011 (expected)

Iată un om cu un astfel de CV cum se comportă în viața reală. Îi amintesc d-lui MOP că introducerea unor documente fiscale (factura și chitanța emisă de noi pe datele firmei Olteanu Art și pe care nu le vom anula) în contabilitatea firmei lui fără să achite de fapt suma în cauză, este evaziune și se pedepsește conform legii. Din punct de vedere financiar el încă este dator, datorie care se va stinge numai după ce ea va fi plătită direct clientului nostru. Este jenant să te comporți în acest fel și-i mai amintesc acestui domn că este vorba de 185 de lei, nu de kg de aur, valoare care poate ar echilibra lipsa de onoare.

Un aviz și celor care doresc să se angajeze la acest personaj (pe site-ul menționat apare și un anunț de angajare pentru PR și Marketing) și celor care vor să colaboreze cu acesta. Mă îndoiesc că acest caz a fost o ”scăpare” în comportamentul individului, din punctul meu de vedere acesta este caracterul lui, unul fals, ipocrit și mincinos.

Am să iau legătura cu prietenii mei din Timișoara, din presă și din diversele instituții culturale (Centrul Cultural Francez și alte asociații culturale din Timișoara) cu care am colaborat până acum și  în spiritul unei informări corecte în eventualitatea colaborării pe care ar putea să o aibă cu acest ”apărător” al culturii.

Pentru mine acest episod este trist din mai multe puncte de vedere. Unul evident, de principiu, (cel adevărat nu cel ipocrit promovat de dl. Olteanu) că acela care greșește trebuie să plătească. Mai sunt trist și pentru că am crezut că în Timișoara (orașul meu natal) nu există astfel de uscături care fac comunitatea de râs. Se pare că am greșit și conform principiului atât de amintit aici, voi plăti. Cu multă jenă și rușine în suflet că există astfel de indivizi.

.

Marcel Eremia, marți 20 iulie 2010 la 22:47

Share on Facebook