Browsing "Despre serviciile oferite de firma AME design"

Ediția a 4-a a Salonului Fotografului Român s-a finalizat!

ediția a 4-a a Salonului Fotografului Român s-a finalizat

Așa cum am precizat prin regulament, toate tablourile vor putea fi recuperate de către autorii lor sau, la dorință, puse la dispoziția asociației Artă și Imagine să facă ce dorește ea! 🙂

Așadar invit pe toți participanții la expoziția printată să completeze formularul de mai jos prin care-și exprimă modalitatea de recuperare sau de renunțare la tablou. Tablourile au fost strânse la sediul firmei AME design iar pentru recuperarea lor, invit fotografii (sau pe reprezentanții lor) de luni până vineri, oricând între orele 9:30-19:30. De asemenea, pentru cei care nu pot ajunge la sediul firmei și nici nu pot trimite pe cineva după ele, pot opta pentru trimiterea prin curier, dar cu plata transportului, direct la curier. Din păcate, costul transportului nu a mai putut fi buget în acest eveniment astfel încât valoarea lui va fi achitată de către autorii fotografiilor. Pentru școli, se pot trimite toate tablourile cu care au participat într-un singur pachet economisind niște bani. Ar mai fi un detaliu. Tablourile care nu vor fi ridicate până la data de 30 septembrie 2017 inclusiv, vor fi considerate abandonate și implicit că autorii lor au renunțat la ele.

Formular pentru recuperarea tablourilor

Prenumele

Numele

Modul de preluare preferat

Email

Telefon

Dacă preferați trimiterea prin curier, scrieți mai jos adresa completă și dacă preferați un anumit curier. Dacă persoana care le preia de la curier este o alta decât cea care a completat formularul, includeți datele de contact ale acesteia (nume + telefon), necesare pentru curier. În caz contrar, lăsați câmpul necompletat.

Dacă vă place tabloul primit veți aprecia pagina firmei AME design de pe Facebook? Click aici!

DANU

Dacă nu, din ce motiv?

Dacă vă place tabloul veți face o recenzie a firmei AME design pe Facebook? Click aici!

DANU

Dacă nu, din ce motiv?

Dacă doriți să mai adăugați o mențiune

Până la anunțarea următoarei ediții, vă mulțumesc foarte mult tuturor celor care au participat la acest eveniment și vă invit să vizualizați selecțiile de fotografii (cele care reprezintă școlile de fotografie au fost jurizate de către lectorii acestora iar fotografii independenți nu au fost jurizați) prezente în expoziția printată a Salonului Fotografului Român, ediția a 4-a.

Salonul Fotografului Român ediția a 4-a – concluzii la final de ediție

Salonul Fotografului Român ediția a 4-a - concluzii la final de ediție

foto: Ștefan Neagu

Iată că s-a încheiat cu brio, zic eu, zic și alții, și cea de a patra ediție a acestui eveniment. Ca de obicei, partea scrisă este mai bine structurată și prezentată față de cea transmisă oral, la vernisaj. Mă simt nevoit să reiau câteva idei.

precizări

Acest eveniment se adresează atât școlilor de fotografie (cursanților și lectorilor acestora), cât și fotografilor independenți. Adică cei care și-au însușit cunoștințele despre fotografie fără să parcurgă vreo școală de fotografie. Școală așa cum a fost ea extinsă prin definiția din regulament. Aduc această precizare pentru că am auzit deseori întrebarea ”dacă nu am parcurs vreo școală, pot participa la eveniment?” Răspunsul este evident da. Este adevărat, cei care reprezintă o școală de fotografie sunt avantajați cu un cost de participare mai mic decât cei independenți. Asta datorită faptului că eu consider educația făcută în mod organizat ca fiind mai benefică și mai eficientă decât cea în mod autodidactic. Evident că mai sunt și excepții dar statistic rămân la nivel de excepții. Sigur că nicio școală nu garantează reușita în această artă, totul depinde de implicarea persoanei din spatele aparatului de fotografiat.

De asemenea a fost introdusă obligativitatea ca fotografiile să fie realizate în anul evenimentului. Probabil că va trebui să fiu mai specific, să fixez un număr exact de luni. Să nu fie o perioadă dependentă de momentul în care începe acest eveniment. Una este ca acest eveniment să fie pe la începutul anului și alta este să fie pe la sfârșitul lui.

Indiferent de durata pe care o voi defini în ediția viitoare, cert este că voi continua să susțin mai puternic fotografii activi, pentru că această pasiune trebuie să fie o activitate permanentă și nu una temporară care depinde de vreme urâtă/frumoasă, prea rece/prea caldă, prea uscată/ prea umedă, sunt obosit deci nu pot fotografia/sunt odihnit deci mă apuc de altceva, nu am timp liber destul, etc, etc. etc. La asta am vrut să mă refer când am definit noțiunea de fotograf de la vernisaj. Nu am ”degradat” din calitatea de fotograf pe cei care nu mai fotografiază mult astăzi din diverse motive. Am definit doar fotografii pe care dorim noi să-i sprijinim mai mult în acest eveniment.

omisiuni

Am omis să mulțumesc explicit celor care au făcut ceva km pentru a fi prezenți la vernisaj (din Craiova, Constanța, Brașov, Buzău, Ploiești, Onești și chiar un fotograf – reprezentant al BULB, tocmai din Bulgaria!). O fac acum, mulțumindu-le în plus pentru acest efort față de mulțumirile aduse deja celor care au rupt un pic din timpul lor pentru a ne bucura împreună acolo. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în a trimite una sau mai multe fotografii la eveniment, celor care au fost prezenți la vernisaj dar și celor care n-au putut veni dar ne-au susținut chiar și doar cu un singur gând bun.

Am omis să spun și despre faptul că tablourile au fost realizate la AME design! Vă spun acum. N-ați știut, așa-i? 🙂

Am omis să vorbesc despre premiile oferite de trei dintre școlile înscrise la eveniment. O fac acum, cu scuzele de rigoare pentru omisiune, chiar dacă premiile vor fi oferite ceva mai târziu, spre toamnă. Am adăugat un formular de înscriere pentru aceste premii (câștigătorii vor fi trași la sorți) pe pagina dedicată premiilor din această ediție. Pot participa la aceste premii oricare fotografi, important este să fie eligibili pentru zona respectivă. Nu ar fi problemă ca să câștige un fotograf din Iași un curs foto de la Timișoara dacă se și duce la el. Altfel este luat locul unuia care ar fi putut să beneficieze cu adevărat de curs, ceea ce nu-i în regulă. Școlile care premiază sunt:

Educație foto cu Cristian Tzecu  (Timișoara)

Școala de Fotografie Freelancer (București)

Atelierul de Fotografie – Escamonde Ploiești (Ploiești)

Așadar puteți deja să vă înscrieți, la finalizarea înscrierii, vă voi anunța pe toți cei înscriși despre tragerea la sorți.

Salonul Fotografului Român ediția a 4-a – concluzii la final de ediție

Reiau scopurile acestui eveniment ca să fie bine reținute și înțelese. Scopul principal al evenimentului este de a vedea situația fotografiei românești dintr-un  anumit moment dat al timpului. Evident din rândul celor care se înscriu la acest eveniment. Nu este un concurs de cea mai bună/frumoasă fotografie din România. Dacă găsiți vreo fotografie care să vă placă să știți că nu am nicio vină. Iar dacă găsiți una care vă creează neplăceri nu am nici măcar cel mai mic merit. Sau invers? 🙂 Este doar situația de la un moment dat în fotografia românească, cu bune și cu rele. Din acest motiv doresc ca fotografia înscrisă să fie cât mai ”proaspătă” cu putință.

Al doilea scop esențial al acestui eveniment este de a promova școlile de fotografie, pentru că, așa cum am spus, consider importantă educația într-un cadru organizat. Dacă unele școli de fotografie consideră că nu se justifică efortul lor de implicare de  a mobiliza cursanții cu această promovare este decizia lor și o respect. Eu consider că un potențial cursant al lor, văzând fotografiile reprezentanților pot lua mai ușor decizia de a se înscrie la această școală, în momentul în care consideră că ceea ce vede ca rezultat este ceea ce îi place și viitorului cursant.

Expoziția va fi deschisă pentru public până în data de 2 iulie 2017 și va putea fi vizitată zilnic între orele 14-19, cu excepția zilelor de luni. Accesul publicului în Rotonda expozițională se face pe la intrarea la Sala Mică a TNB, dinspre Bd. Carol. Este posibil să prelungim un pic perioada de expunere după care vă voi anunța pentru disponibilitatea lor de la sediul firmei AME design.

Am lăsat la sfârșitul articolului și un link către albumul expozanților, grupați pe școli și independenți. Deși recomand tuturor celor care au posibilitatea să vadă expoziția, s-o facă. Este cu totul altceva decât a vedea imaginile pe un ecran, fie el și mai mare. Aveți aici fotografiile participanților la expoziția Salonul Fotografului Român ediția a IV-a. Vizionare  plăcută!

Invitație la vernisajul celei de a IV-a ediții a Salonului Fotografului Român

Invitație la vernisajul celei de a IV-a ediții a Salonului Fotografului Român

Vineri, 9 iunie 2017, la ora 18.00 va avea loc în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” vernisajul celei de a IV-a ediții a Salonului Fotografului Român.

Organizarea acestui Salon – al cărui scop este acela de a sprijini școlile de fotografie din România, dar și fotografii independenți – se datorează Asociației Culturale Artă și Imagine, organizație non-profit înființată în anul 2015 în scopul organizării unor evenimente culturale din domeniul artelor vizuale, în special al fotografiei, dar fără a se limita la această formă de exprimare vizuală. A preluat în mod direct organizarea precedentei ediții, din 2016, a Salonului Fotografului Român și dorește să se implice și în organizarea altor evenimente naționale în parteneriat cu asociații similare din Europa. Este angajată în sprijinirea tinerelor talente în domeniul fotografiei, în special al celor cu posibilități mai reduse de a avea o expoziție personală.

Expoziția de la Teatrul Național, unică prin conceptul propus, va reuni lucrările a numeroși fotografi români aparținând tuturor generațiilor, abordând toate genurile fotografice (natură, jurnalism, portret, urbană, de eveniment, conceptuală, etc.) dorind să prezinte oglinda fidelă a ceea ce înseamnă fotografia românească la un moment dat, inclusiv de a familiariza publicul cu existența diverselor ”școli” de fotografie existente în momentul de față în România. Din acest motiv s-a impus, încă de la ediția a III-a, condiția ca toate fotografiile expuse să fie realizate doar în anul în care se desfășoară respectiva ediție.

Expoziția va conține 135 de lucrări format 70cm x 50cm, tipărite de către firma AME design, în tehnologie tradițională fotografică (expunere pe material fotosensibil și developare chimică) și finisate sub forma unor tablouri cu rame subțiri de aluminiu, toate costurile de producție fiind acoperite de către această firmă, care este, astfel, și sponsorul acestui eveniment.

Expoziția va fi deschisă pentru public până în data de 2 iulie 2017 și va putea fi vizitată zilnic între orele 14.00 – 19.00, cu excepția zilelor de luni. Accesul publicului în Rotonda expozițională se face pe la intrarea la Sala Mică a TNB, dinspre Bd. Carol.

Am creat și un eveniment pe Facebook la care sunteți invitați să vă exprimați opțiunea de participare.

Despre AME design

AME design este lider de piață de necontestat în ceea ce privește calitatea imprimării de mari dimensiuni și mari rezoluții având drept caracteristici lipsa totală a dungilor de imprimare, densități foarte mari de culoare, gama de culori RGB (cu profile specifice fiecărui material), viteza foarte mare de printare, lipsa punctului de raster deoarece se folosește o tehnologie în tonuri continue, tradițional fotografică (expunere pe materiale fotosensibile și developare în revelator și fixator) ducând astfel la o rezoluție aparentă de 4000 DPI pe hârtie mată, lucioasă și metalică pentru aplicații cu iluminare frontală și pe film transparent (duraclear) și translucent (duratrans) pentru aplicații cu iluminare din spate.

Pe lângă printarea pe aceste materiale, firma este specializată în aplicarea materialului tipărit pe diverse suprafețe rigide (cașerare) sau înrămarea fotografiilor cu rame de lemn sau aluminiu, inclusiv binecunoscutul profil de aluminiu ultralight, care va fi aplicat și tuturor tablourilor din expoziția Salonului Fotografului Român, AME design fiind sponsorul acestui eveniment.

Invitație la vernisajul celei de a IV-a ediții a Salonului Fotografului Român

Iată ce puteți face în acest moment:

Vineri, 9 iunie 2017, la ora 18.00 în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” vernisajul celei de a IV-a ediții a Salonului Fotografului Român.

Salonul Fotografului Român – ediția a 4-a

După titlu cred că v-ați dat seama despre anunțul ce urmează să-l fac, nu? 🙂 Anunț lansarea Salonul Fotografului Român – ediția a 4-a!!!

Ce sunt sigur că nu știți, e faptul că la Salonul Fotografului Român – ediția a 4-a  sunt schimbări majore. Survenite în primul rând datorită răspunsurilor sondajului de opinie pe care l-am lansat anul trecut și pentru care le mulțumesc foarte mult celor care au contribuit la a-l completa.

Noutăți la această ediție:

Menționez așadar câteva dintre noutățile esențiale ale acestei ediții. Una dintre noutăți este chiar locul de desfășurare al expoziției, un loc extraordinar ca poziționare  (extrem de aproape de stația de metrou Piața Universității), excelent ca aspect interior, foarte potrivit desfășurării unui astfel de eveniment. Într-o instituție culturală foarte serioasă, de mare importanță nu doar în București, ci chiar la nivel național.

Sigur, nimic nu-i perfect, există un mic dezavantaj datorită dimensiunilor spațiului respectiv. Nu vor putea fi expuse atât de multe tablouri cum au fost în edițiile precedente (am estimat că vor putea fi cam 120-130 de tablouri) dar mai bine mai puține și într-un cadru excelent. Ocazie minunată să modificăm niște reguli pentru creșterea calității fotografiilor expuse. Expoziția evenimentului Salonul Fotografului Român – ediția a 4-a se va desfășura în Sala Rotonda și foaierul Sălii Mici a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” (intrare dinspre Bd. Carol). Cei care au fost la una dintre multele reprezentații ținute în Sala Mică, cu siguranță au trecut și au remarcat interiorul foarte primitor și călduros al sălii de expoziție și al foaierului sălii.

Rezultatele sondajului de opinie pentru Salonul Fotografului Român – ediția a 4-a

Un rezultat interesant al sondajului de opinie de care vă vorbeam, mi-a arătat că există un interes mare al acestui eveniment și pot extrage câteva concluzii:

  • 67% au apreciat în același mod faptul că se promovează școlile de fotografie și calitatea printurilor (s-au acceptat răspunsuri multiple) urmate la mică distanță de aprecierea unicității evenimentului;
  • 34% dintre cei care nu au participat până acum au spus că nu au fost invitați, ceea ce înseamnă că trebuie să fac invitații explicite. Sper că nu vă voi deranja pe cei care au răspuns altfel la sondaj! 🙂 Cam 15% au răspuns că nu-i interesează expozițiile de grup și alți 15 că participarea este cam scumpă pentru fotografii independenți.
  • 30% nu sunt încă siguri că vor participa la această ediție iar 32% au spus că vor participa, dar doar ca independenți. 18% ca reprezentanți ai unei școli și încă 14% vor participa ca independenți doar dacă o școală nu-i va selecta.
  • 55% doresc să se îmbunătățească modul de promovare. Sunt destul de confuz referitor la acest aspect, am promovat destul de mult, chiar prin reclamă plătită pe Facebook dar se pare că tot nu este suficient. Este cam mare spațiul acesta de promovare și pare să se mai piardă printre diverse știri mai mult sau mai puțin importante. La acest capitol, probabil va trebui să vă adresez o rugăminte mare de a distribui cât puteți de mult acest eveniment pe lângă eforturile mele de promovare. Deși mulțumirile mele anticipate nu cred că sunt de ajuns pentru acest ajutor pe care mi-l veți da, vă trimit și multe, multe gânduri bune și îmbrățișări virtuale dar și reale, după caz. 🙂

O primă veste foarte bună pentru fotografii independenți este că a fost redus și mai mult prețul pentru un tablou la o valoare cu siguranță mai rezonabilă și anume 100 de lei/tablou. Cu siguranță este o veste foarte bună pentru ei. O veste mai puțin bună pentru unii dintre reprezentanții școlilor dar care vine la pachet cu una bună, compensatoare.

Nu mai există tablouri alocate în mod gratuit școlilor dar costul de participare este extrem de mic, de 50 de lei/ tablou și, acum vine vestea bună, nu există o limitare a numărului lor. Așadar cine dorește să ”investească” într-un proiect personal, acum are această ocazie. Practic, costul unui astfel de tablou de 70x50cm este mai mic de un sfert din valoarea lui de vânzare. Aveți mai jos câteva imagini ce descriu tabloul, util pentru cei care nu au văzut niciodată un astfel de tablou. Pe care îl vor primi după expoziție, fără alte costuri (poate doar cele de transport).

Vă mai inserez doar calendarul evenimentului pentru că toate celelalte detalii (mai sunt câteva aspecte foarte importante) le puteți citi direct de pe pagina evenimentului.

CALENDAR EVENIMENT:

19 aprilie: finalizarea înscrierii școlilor de fotografie;

15 mai: finalizarea înscrierii tuturor fotografilor;

9 iunie: vernisajul expoziției de fotografie în Sala Rotonda și foaierul Sălii Mici a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” (intrare dinspre Bd. Carol).

Primele concluzii:

  1. apucați-vă rapid de selectat fotografiile făcute deja în acest an iar dacă nu aveți, nu mai așteptați și ieșiți la pozat! 🙂
  2. anunțați școlile pe care doriți să le reprezentați, să se înscrie pentru a putea să beneficiați de acest cost mic al tablourilor;
  3. distribuiți cât puteți de mult această știre, fiind un ajutor foarte mare pentru care vă mulțumesc mult de tot;
  4. dacă aveți întrebări referitoare la eveniment, știți unde mă găsiți! 🙂 Ne reauzim curând!

Gânduri la început de an deși el a început deja demult!

gânduri la început de an

Adică timpul trece și fără planurile noastre! Oricum nu ni le facem doar ca să ne umplem timpul ci ca să rămână ceva în urma noastră. Sau cel puțin așa mă gândesc eu.

Aceste gânduri la început de an sunt utile și pentru a ne concentra mai bine pe ceva ce dorim să realizăm în viitor, bazându-ne și pe experiența trecutului. O experiență personală sau primită de la cei cu care ne-am intersectat în diverse activități.

Unul din proiectele mele de bază din acest an, așa cum era de bănuit, este evenimentul Salonul Fotografului Român și care a ajuns la ediția a patra. Chiar dacă în acest moment încă nu știu locul în care se va desfășura… La această ediție voi avea o schimbare de abordare, cu niște surprize care vor fi însă devoalate la momentul potrivit. Pentru îmbunătățirea acestui eveniment, am lansat recent în spațiul virtual o rugăminte de completare a unui sondaj de opinie, acțiune care se va finaliza la sfârșitul acestei luni. Rezultatele lui mă vor influența în a aduce îmbunătățiri la acest eveniment. Reiau această rugăminte:

Rugăminte maximă adresată fotografilor și/sau consumatorilor de artă!

Am nevoie de ajutorul oricăror fotografi și/sau a consumatorilor de artă fotografică din România. Sondajul este constituit dintr-un set de întrebări ale căror răspunsuri pot ajuta la ridicarea nivelului de calitate al acestui eveniment. Adică exact ce-mi doresc eu de la toți cei implicați. Să-mi spună ce a fost (foarte) bine, ce a fost (foarte) rău, ce se poate adăuga sau ce se poate elimina. Într-un cuvânt, doresc un feedback de la toți. Fotografi începători, amatori sau profesioniști dar și consumatori de imagine și artă fotografică. Simplu și ușor de răspuns, participanții sunt anonimi sau pot să-și lase datele de contact, după dorință. Pentru cei care doresc să (re)citească articolul în care fac referire la acest formular puteți accesa pagina de aici pentru a ajuta la îmbunătățirea Salonului Fotografului Român.

Cu cât mai mulți participanți la acest sondaj de opinie cu atât mai mult ideile centralizate mă vor ajuta mai mult. Nu vă faceți probleme că-mi luați din timpul meu liber și că va trebui să citesc toate aceste formulare. Zău că mă descurc! 🙂 Vă mulțumesc mult tuturor pentru timpul alocat și pentru dorința de comunicare a opiniei personale. Click aici pentru a completa formularul.

Beneficiul pentru cei care completează formularul, inclusiv cu datele de contact?

Toți cei care vor completa acest formular, inclusiv cu datele de contact, vor beneficia de un discount de 10% din prețul de listă pentru prima comandă de printuri de mari dimensiuni în tehnologie fotografică pe hârtie mată, super mată, lucioasă, metalică sau canvas de la AME design. Comanda trebuie să fie dată de cel care a completat formularul și este valabilă până la sfârșitul anului în curs. Pentru orice cantitate și orice serviciu (tablouri de tip pictură pe canvas, înrămate cu rame ultralight, cașerare pe spumă poliuretanică sau dibond) asigurat de AME design. Acest discount se adaugă la cele practicate deja pentru diverse cantități. Adică nu anulează alte beneficii.

Cei care au completat deja acest formular, inclusiv cu datele de contact, vor beneficia implicit de discount iar cei care nu și le-au inclus, pot completa din nou acest formular. Completarea formularului se poate face până la data de 31 ianuarie 2017, inclusiv.

Al doilea proiect mare pe care îl doresc finalizat cât mai repede este o surpriză foarte plăcută pentru toți. Bineînțeles că și el este legat de fotografie. Am ținut cont de dorințele multor fotografi care și-au manifestat acest interes. Știu că este un pic ciudat să anunț un proiect care este de fapt secret dar luați-l ca pe un teaser. 🙂

Alte proiecte?

Evident că am și alte proiecte, care n-au legătură cu fotografia ci cu alte pasiuni cu care-mi mai ocup timpul limitat de cei care au inventat ziua ca fiind doar de 24 de ore! Le era așa de greu să o fixeze la 50 sau, treacă de la mine, măcar 40 de ore? Umblau la durata secundei, că și așa este mică… 🙂

Vreau să aprofundez cunoștințele despre jucăria pe care mi-am luat-o anul trecut, Raspberry Pi3, să-l combin cu Android și să schimb CarPC-ul cu Windows ce mi l-am construit și pus pe mașină, cu unul pe Android. Pentru că Waze! Pentru doritori, le stau la dispoziție cu alte detalii!

Și nu în ultimul rând, ba chiar într-o stare de veghe permanentă, trebuie să stăm cu ochii pe actualii politicieni, ca pe butelie! Oare cum sună expresia asta pentru generația Z? Dar să și informăm lumea cu prostiile pe care le fac.

Dar nu uitați de formular! 🙂 Și de beneficiul pe care-l obțineți.

Ne reauzim curând.

Pagini:1234567...27»

© 2009 blogul lui Marcel Eremia. Toate fotografiile sunt proprietatea Marcel Eremia
AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING