Fapte de început de an!

Prima faptă pe care o  pun în aplicare, de după această (cam) lungă vacanță, este de a vă ura tuturor un mare și frumos LA MULȚI ANI! 🙂

Fiind începutul unui an nou, preconizat a fi unul cu mari schimbări în societatea noastră, măcar la nivel de așteptări, am operat și eu ceva schimbări în acest mediu online. Prima schimbare, cu siguranță o vedeți deja, este modificarea temei acestui blog. Sper să aducă un aer de prospețime și să mă orienteze mai mult spre blog decât spre Facebook-ul deja anost, dar și cam enervant de restrictiv. Am achiziționat și un modul de wordpress care să-mi permită afișarea de fotografii sub formă de albume pe tot ecranul, inclusiv cu posibilitatea de a comenta la fiecare imagine, de a le aprecia de la 1 la 5 steluțe (sau alte simboluri), etc. Cei care și-au închis contul pe renumita rețea de socializare vor avea acum plăcerea (sper că este plăcere!) de a-mi vizualiza fotografiile care ar fi fost publicate doar pe FB. De fapt, este posibil ca numărul de fotografii puse pe FB să fie tot mai mic, datorită aspectului defectuos de afișare a fotografiilor prin utilizarea unei compresii prea mari, dar și datorită incertitudinii apărării drepturilor de proprietate intelectuală existente în acest mediu. Bine, se poate spune că este o problemă generală, oriunde în mediul online, dar parcă ceva este tot mai în neregulă cu ceea ce se întâmplă în grădina lui Mark.

Un alt fapt pus în aplicare este cel referitor la anunțul de acum, hă hăăăăăă, aproape o lună, despre ceea ce li se pregătește școlilor de fotografie din România. Amânarea anunțului mult așteptat s-a produs în primul rând datorită unei complexități mai mari a evenimentului, fiind nevoie de o organizare mai chibzuită care să cuprindă toate aspectele implicate. Trebuie însă să recunosc că știrea respectivă ar fi avut și niște concurenți serioși, datorită unor alte evenimente cum ar fi: tăiatul porcului, mâncatul piftiei și a sarmalelor, fuga încotro vedea lumea cu ochii, profitând de vacanța imensă de Crăciun + Anul Nou, etc, etc. Mai avea loc vreo știre din domeniul fotografic? 🙂

Pe scurt, pentru că oricum veți avea destul ce citi despre acest anunț, 🙂  am demarat cea de-a doua ediție a evenimentului Salonul Fotografului Român, implicând în mod direct, toate școlile de fotografie din țară.

Evenimentul a căpătat și el o casă nouă în mediul virtual, loc în care puteți revedea și ceea ce a fost în prima ediție, albumele cu fotografiile printate și cele de pe web, dar și o emisiune realizată la Digi24, pe care sunt sigur că mulți nu ați văzut-o! În ziua în care urma să fie dată la televizor (adică anul trecut, prin ianuarie) a venit în țară urgia albă și toată ziua s-au dat la televizor știri cu mirarea și uimirea autorităților care nu se așteptau ca în mijlocul iernii să ningă!

Spor la citit detaliile despre ce-a de a doua ediție a evenimentului Salonul Fotografului Român, pe care le accesați de aici!

.

Marcel Eremia, luni 5 ianuarie 2015 la 10.00

© Marcel Eremia

Pentru a ne susține, o apreciere pe Facebook a firmei AME design nu strică niciodată!

Mulțumesc!

Doriți să scrieți ceva? Vă mulțumesc!

Subscribe without commenting


© 2009 blogul lui Marcel Eremia. Toate fotografiile sunt proprietatea Marcel Eremia
AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

Citește articolul precedent:
(Aceeași) Povestioară de (același) Crăciun!

http://www.4000dpi.ro/blog/povestioara-de-craciun/ . Marcel Eremia, miercuri 24 decembrie 2014 la 10:00

În atenția școlilor de fotografie din România…

  ... vi se pregătește CEVA. Implicit și fotografilor care le-au parcurs. Fie că sunt școli...

Invitație la vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică al României

Tot ce vă trebuie să aflați pentru a veni la acest vernisaj este scris pe...

Închide