Dec 23, 2015 - Diverse    No Comments

Prevenirea pierderii de date de pe hdd sau recuperarea datelor de pe hdd (partea1)

recuperarea datelor de pe hdd

Mulți ne trezim la realitate abia atunci când se produce dezastrul. Și abia atunci căutăm disperați pe net după recuperarea datelor de pe hdd, cine știe? poate mai recuperăm ceva din datele pierdute. Observăm nedumeriți că hard disk-ul nu mai este văzut de sistem, ba mai mult, acesta cere cu nesimțire să-i dai acordul de formatare pentru a-l putea vedea. Într-adevăr, pe net putem găsi o mulțime de programe care sunt mai mult sau mai puțin utile pentru recuperarea datelor de pe hdd, în sensul că de la caz la caz mai putem recupera ceva, în funcție mai ales de gradul de defectare al unității de stocare.

Problema prevenției o analizăm, de regulă, după experimentarea unor pierderi de date importante, atunci când mii sau zeci de mii de fotografii se pierd fără a mai fi recuperate, din diverse motive. Ori că hdd-ul este iremediabil distrus ori că nu știu să-l resuscităm ori că nu știm să utilizăm un program pentru recuperarea datelor de pe hdd. În cele ce urmează doresc să vă împărtășesc câteva informații din experiențele mele în acest domeniu. Unele aspecte ce țin de recuperarea acestor date pot fi extinse și în cazul cardurilor din camera foto, chiar și atunci când din greșeală le-am formatat, deși pe el era informație utilă.

Deși este tardiv, să zicem că suntem într-o situație în care hdd-ul nu mai este văzut, astfel încât informațiile de pe el nu mai pot fi citite sau de exemplu am șters din greșeală ceva de pe el sau chiar l-am formatat din greșeală. Există câteva programe pe net care analizează și chiar recuperează aceste date astfel încât aici nu insist prea mult, subiectul fiind destul de intens dezbătut pe net. Menționez doar câteva aspecte:

  • este foarte important să nu intrați în panică și să credeți că poate nu sunteți atât de ghinioiști să vă regăsiți în cele câteva procente dintre situațiile în care într-adevăr s-a întâmplat un dezastru și nu se mai poate face nimic;
  • obligatoriu este necesar ca pe unitatea afectată (hdd sau card) să nu mai scrieți nimic, dar absolut nimic din momentul în care ați conștientizat tragedia;
  • diagnosticați situația și identificați ce s-a întâmplat. Dacă este vorba de un harddisk extern, dacă este unul intern, dacă nu mai este ”văzut” de către sistem, dacă vă situați în cazul în care ați șters/formatat din greșeală, etc, toate aceste situații au un mod distinct de rezolvare;
  • dacă nu aveți un minim de cunoștințe tehnice și/sau de înțelegere a ceea ce se întâmplă în calculator este preferabil să nu vă apucați de anumite proceduri de depanare pentru a nu strica mai mult ceea ce s-a stricat oricum;
  • nu mă puteți blama pentru nicio situație care se sfârșește prost, acuzându-mă că v-ați luat după ce am scris eu aici! 🙂

Dacă aveți un hdd extern care nu mai este văzut de către sistem (este cea mai des întâlnită situație dar și cea mai neplăcută, eu am experimentat-o în multe situații, mai ales cele în care hdd-ul extern era legat printr-o interfață e-sata, un conector extrem de prost, pe care nu-l recomand nimănui) primul pas este de a-l încerca pe un alt calculator, să vedeți dacă nu-i o problemă doar de conexiune. Am avut și astfel de situații dar mult mai puține decât următoarea situație care s-a rezolvat prin demontarea hdd-ului propriu-zis din cutia externă. Această cutie conține practic o interfață (controler) de la standardul usb la cel sata. Acest hdd demontat este practic un hdd uzual, folosit în interiorul unui calculator obișnuit (modelele mai vechi de hdd-uri erau pe interfață ATA/IDE sau SCSI, dar nu mai este cazul cu astfel de interfețe pentru calculatoarele din zilele noastre). O primă etapă pe care o parcurgeți este să montați acest hdd cu probleme într-un conector intern al calculatorului, pentru a verifica funcționalitatea unității.

Mai fac o mențiune, n-am să adaug unele aspecte care sunt mai mult decât evidente, cum ar fi de exemplu că trebuie să aveți un port sata liber, sau că montarea hdd-ului o veți face cu calculatorul oprit. Sunt aspecte evident cunoscute pentru cei despre care am spus că oricum vor trebui să aibă un minim de cunoștințe pentru a trece la aceste încercări de recuperare.

Dacă unitatea hdd-ul este văzută în calculator, aveți noroc, asta înseamnă că sunt probleme doar cu interfața usb-sata existentă în cutia externă a hdd-ului și puteți trece la recuperarea datelor de pe hdd. Dacă tot nu este văzut, încercați următoarea rezolvare.

Desfaceți de pe hdd-ul cu probleme, placa electronică propriu-zisă. Am găsit în câteva situații drept cauză de funcționare ambiguă sau deloc, proasta conectare a plăcii ce conține controler-ul hdd-ului cu conectorul de pe carcasa masivă a acestuia, ce alimentează motorașul & actuatorul din hdd sau conectează capetele de citire/scriere. Am adăugat câteva poze cu detalii, pentru a înțeleg mai bine la ce mă refer.

recuperarea datelor de pe hdd

placa electronică a unui hdd

recuperarea datelor de pe hdd

detaliu oxidare contacte

recuperarea datelor de pe hdd

detaliu oxidare contacte

Toate aceste contacte (și cele fixe și cele flexibile) trebuie bine curățate de oxizii formați de-a lungul timpului pe suprafața de contact. Curățarea se poate face cu un bețișor cu vată înmuiat în alcool tehnic sau chiar în spirt medicinal, în lipsă de altceva, deși primul lichid este preferat pentru faptul că dizovă mai bine diversele substanțe formate pe aceste suprafețe de contact. După uscare montarea la loc a plăcii, verificăm din nou hdd-ul, evident tot legat la portul intern al calculatorului. Dacă nici atunci nu este ”văzut”, încercăm să schimbăm placa cu controler de pe hdd-ul cu probleme cu una de pe un altul care funcționează. Așa este, câteodată nu avem la dispoziție un al doilea hdd de care să ne dispensăm pentru teste, dar ce nu facem noi pentru recuperarea datelor de pe hdd și atunci putem cumpăra unul similar, care oricum costă mult mai puțin decât cât am da unei firme ce recuperează astfel de date. În plus, oricum va fi nevoie de alt hdd pentru recuperarea datelor de pe hdd cu probleme.

Un caz particular este cel în care actuatorul cu capete se blochează în mijlocul discurilor, nu în locul normal de parcare, există o metodă destul de simplă de deblocare doar pentru cei care au curaj să o facă (și n-au ce pierde 🙂 ) pentru rezolvarea situației ar putea fi inspirați de următoarele două filmulețe de mai jos. Pot exersa inițial pe un hdd defect, inutilizabil, pentru a-și dezvolta experiența. Oricum, după desfacerea carcasei, chiar dacă ați reușit recuperarea datelor de pe hdd, este total contraindicată folosirea lui pentru salvarea de date importante.

Dacă nici după parcurgerea pașilor de mai sus nu vedem hdd-ul atunci sunt șanse foarte mari să fie cu adevărat o problemă cu acesta, pe care nu o putem rezolva decât apelând la firme specializate de recuperare a datelor de pe hdd. Pentru cine are răbdare și curiozitate, am inserat următorul film să vedeți despre ce este vorba:

În articolul următor voi prezenta recuperarea cu ajutorul unor programe dar și măsuri esențiale de prevenire a pierderii de date, ba chiar să știm cam cât ne ține un hdd, câtă încredere să-i mai acordăm pentru salvarea unor date importante, informații utile pentru oricine care utilizează un calculator.


Marcel Eremia, miercuri 23 decembrie 2015, la ora 10:30

Dec 10, 2015 - Ştiri diverse    No Comments

Idei de cadou de Crăciun

Cadou de Crăciun pentru fotografi

Făcându-mi (din nou) ordine prin debara, am descoperit câteva accesorii foto super faine, în special pentru fotografia de peisaj, pe care le-am folosit pe vremea în care aveam tancul D3 și care nu-mi mai trebuie acum (bine, nu-mi trebuiau mie mai demult, dar asta e o altă poveste). Așa că m-am decis: vând următoarele accesorii foto, utilizate foarte puțin, foarte potrivite pentru oferirea unui cadou de Crăciun, sărbătoare care se apropie de noi cu pași foarte repezi.

În primul rând am niște filtre + sistemul Cokin din seria Z-Pro (100mm) ce permite folosirea de filtre (câte unul sau simultan până la trei filtre) pentru obiective de până la 96mm (cu inelul adaptor respectiv). Aveți în filmulețele următoare câteva exemple generale de folosire a acestor tipuri de filtre:

Nu uitați că filtrele puse în vânzare sunt din categoria Pro, vârful de gamă din domeniu. Aveți aici o detaliere exhaustivă a acestui sistem.

Așadar avem următoarele:

1. adaptor Z-Pro (inel de adaptare de 77mm) Z477 – 77mm (40 de lei)
2. adaptor Z-Pro (inel de adaptare de 52mm) Z452 – 52mm (40 de lei)
3. adaptor Z-Pro (inel de adaptare de 58mm) Z458 – 58mm (40 de lei)
4. filtru degrade ND2 – Z121L (100 de lei)
5. filtru degrade ND4 – Z121S (100 de lei)
6. filtru degrade ND8 – Z121M (100 de lei)
7. suport Z-Pro pentru filtre BZ100A (100 de lei)
Reperele 1-7 se vând doar împreună. Total: 520 de lei

8. Filtru polarizare circulară Z164 – 600 de lei (acest filtru se vinde și separat, fiind însă util doar într-un sistem Cokin din seria Z-Pro existent)

Preț pentru setul Cokin întreg (reperele 1-8): 1000 de lei

9. filtru polarizare circulară 72mm Hoya Pro1 Slim – 220 de lei
10. filtru UV 62mm Kenko ZETA UV L41 – 70 de lei
11. DATA COLOR Spyder LensCal – 180 de lei (s-a vândut)
este un dispozitiv cu ajutorul căruia rezolvați problemele de focalizare numite ”front/back focus”, putând să vă calibrați singuri obiectivelor (evident, la aparatele DSLR care permit aceste setări). Aveți mai jos și un tutorial video de utilizare .

Preț pentru toate accesoriile, un adevărat cadou de Crăciun (reperele 1-11): 1350 de lei (reperele 1-10): 1200 de lei

Rog doritorii să mă contacteze pe mesageria de pe Facebook sau pe email (office@amedesign.ro). Mulțumesc și pentru eventuala distribuire a anunțului. Poate cineva chiar dorește să găsească cel mai potrivit cadou de Crăciun pentru fotografi!


Marcel Eremia, joi 10 decembrie 2015, la ora 10:30

Ziua fotografiei de stradă – opinia unui sponsor

Ziua fotografiei de stradă - opinia unui sponsor

După cum cei mai mulți știu deja, s-a finalizat concursul Ziua fotografiei de stradă organizat de ”Asociația Bucureștiul meu drag” și sponsorizat cu premii de către firma Olympus și cu printuri fotografice de către AME design. În primul rând, felicitări câștigătorilor dar și tuturor participanților la acest eveniment.

Motivul pentru care scriu acest articol a fost determinat de solicitarea din partea unor fotografi a formulării unui propriu punct de vedere, ca reprezentant  al unuia dintre sponsori, adică al firmei AME design, firma care a tipărit expoziția cu selecția celor 36 de fotografii. Din păcate, ca în multe alte situații de acest gen, s-a iscat în mediul virtual o discuție aprinsă legată de validitatea premiului I, mai precis a imaginii câștigătoare, în contextul genului de fotografie pe care concursul l-a promovat dar nu numai. Am constatat din nou, a nu știu câta oară, profunda greșeală de fond de la care s-au pornit diverse critici, îndreptate mai ales împotriva juriului. Trebuie să menționez de la început că nu am făcut parte din juriu, nici nu am participat la crearea regulamentului astfel încât nu vor exista păreri subiective în acest context, în ceea ce urmează să prezint ca fiind punctul de vedere oficial al unuia dintre cei doi sponsori ai evenimentului. Singurul aspect de care am fost informat și cu care am fost total de acord, a fost motivul (în treacăt fie spus, destul de puțin mediat pentru a fi fost mai bine cunoscut) pentru care s-a impus ca toate fotografiile să fie color. Motivul a fost unul extrem de simplu, ținând cont de precedentele ediții, în care cadrele color erau cam 10% din totalul de cadre trimise la jurizare iar organizatorul a dorit să fie promovate și fotografiile color. O fotografie color bună este mai greu de obținut, din punctul meu de vedere, decât una alb-negru. O fotografie alb-negru rezolvă mult prea ușor dificultățile apărute în cadru, date de elemente (prea) colorate care nu converg (prea) bine cu altele, mai ales când, datorită genului abordat, cadru ar trebui să fie mai larg, inserând tocmai acele elemente care pot deranja estetic dar și cromatic ansamblul general. Pe de-o parte, personal sunt cam sătul să văd peste tot (doar) fotografii alb-negru, mai ales din acelea foarte întunecate (sau chiar subexpuse intenționat sau nu) care au ca scop să ”acopere” unele elemente nedorite. Cu siguranță mai sunt și fotografi care dacă scot atributul de culoare dintr-o imagine, consideră în mod automat că ea este mai ”artistică”. Pe scena fotografică românească cunosc extrem de puțini fotografi care au multe fotografii care s-ar încadra ca aspect la ce am descris mai sus, dar care reușesc s-o facă într-un mod în care pot spune că există și excepții de la cele scrise de mine. Adică nu mă plictisesc, pentru că nu suferă de un anumit deja ”manierism”, au o notă foarte personală. Nu vreau să dau nume, nedorind să-i vulnerabilizez în fața celor care au ca unic scop în viață denigrarea persoanelor cărora li se subliniază unele aspecte pozitive în fapte sau atitudini. Un alt motiv pentru care m-am bucurat că s-a impus de către organizator ca imaginile de la Ziua fotografiei de stradă să fie color, a fost și ca să arăt că firma AME design printează foarte bine și color, nu doar alb-negru! 🙂

Așa cum spuneam mai sus, premiza de la care se pleacă cu majoritatea acestor critici este fundamental greșită. Și nu o prezint ca o justificare a unor răspunsuri ale organizatorului sau a membrilor juriului, pentru că nu este nevoie de așa ceva. Nici nu ”justific” rezultatele jurizării ca fiind doar un produs al subiectivității juriului și nici nu aduc ca explicații faptul că cei care nu s-au revăzut pe podium ar critica mai tare fiind de fapt frustrați.

Încercați, vă rog, să vă puneți în pielea organizatorului și a celor care au sprijinit acest eveniment (membri juriului și sponsorii), adică toți cei care AU CHELTUIT CEVA, fie bani, fie timp pentru demararea și desfășurarea lui. Dacă este cineva care crede că aceste cheltuieli au fost făcute strict doar ca să-și facă reclamă, îl rog să se oprească aici și să schimbe site-ul. Probabil că are o mentalitate care nu poate fi schimbată și atunci nu are rost să-și mai piardă timpul citind opinii contrare celor pe care le are și de care nu se poate debarasa.

Pentru ceilalți care doresc să vadă lucruri și dintr-un alt unghi, le schițez câteva abordări noi ale problemei, din punctul de vedere al:

  • organizatorului. Acesta este o entitate care nu poate fi identificată cu una care are doar obligații. De a-l satisface pe oricare fotograf, indiferent ce dorințe are. Iar organizatorul să fie luat la rost pentru ”pretențiile” lui de organizare, de exemplu că a ”limitat” creativitatea, impunând ca toate fotografiile să fie color. Cum își permite asta, se poate așa ceva? În realitate, organizatorul nu are decât o singură obligație, să se țină de regulamentul pe care l-a publicat, indiferent de condițiile pe care le-a impus acolo. Dar să le respecte. Atât. Pentru că fiecare om din țara asta este liber să conceapă ce eveniment dorește, să-și cheltuie banii și timpul pentru ele, să se chinuiască să caute sponsori, parteneri media, locuri de afișat expoziția, etc, etc. Dacă cineva a demarat acest eveniment, Ziua fotografiei de stradă, INDIFERENT de dorințele pe care le are (dusă ideea un pic la extrem, nici nu au importanță intențiile bune sau rele, priceperea sau nepriceperea, etc) de ce trebuie să sărim la gâtul lui cu astfel de critici? Privind din acest punct de vedere, nu vi se par că sună aiurea orice fel de critică? Nu spun că nu se pot justifica anumite critici, spuse însă doar ca un feedback constructiv (fie el și critic) dar în niciun caz cu titlu de servicii obligatorii din partea organizatorului, pentru că așa consideră fotograful că trebuia făcut. Dacă cumperi (pe bani, să fie clar) un produs sau un serviciu și acesta nu este conform specificațiilor sau înțelegerii anterioare, atunci ai tot dreptul să-l iei la rost pe cel care consideri că te-a păcălit (chiar dacă este doar o opinie și te poți înșela ai tot dreptul să-l critici, să-l reclami la ANPC, etc). Dar în momentul în care participantul nu plătește nimic, premiul este plătit de o firmă, printurile sunt oferite gratuit de către alta, ai fost de acord cu un regulament (indiferent cât de ambiguu ar fi fost, toți cei care au participat au fost de acord cu el) cu mare părere de rău pot spune că este penibil să critici organizatorul pentru orice ar fi făcut sau n-ar fi făcut. Acești critici seamănă mai degrabă cu acei pișcotari de la diverse evenimente, cu aceia care se se înghesuie să primească o găleată, un kil de făină, o plasă, șapcă, pix, un crenvurșt, etc. etc., adică merg să se căpătuiască cu ceva gratis iar organizatorii au obligația să le dea. Altfel fac scandal. Așa cum am spus deja, există alternativa ca orice nemulțumit să-și organizeze propriul eveniment, cu propriile reguli. Din păcate (și) pentru ei, întotdeauna vor exista critici ai evenimentului indiferent cât de ”perfect” ar fi acesta. Probabil că toți sunt conștienți de acest lucru și evident că este mult mai comod să stai și să critici pe cineva decât să te înhami la o astfel de corvoadă. Pentru că este o corvoadă să faci așa ceva. De ce o mai face respectivul dacă tot este o chinuială? s-ar putea întreba unii, pe bună dreptate. Răspunsul mi se pare destul de simplu. Oamenii sunt de trei feluri: unii care fac ca lucrurile să se schimbe, alții care află că lucrurile se schimbă și alții care se întreabă ce li s-a întâmplat…. Ghiciți din care categorie fac parte cei care organizează ceva…

 

  • juriului. Acesta este format din oameni! Pe bune. Oameni care judecă diferit, nu mai bine decât alții și nici mai rău decât ceilalți care nu face parte din juriu. Doar diferit. Așa de diferiți, astfel încât dacă în ziua jurizării cineva s-ar trezit mai vesel decât de obicei, jurizarea ar fi alta față de ziua în care se trezește cu un crampe la stomac. Vreți nu vreți, așa funcționează omul. Chiar unul dintre membri juriului a spus la vernisaj că datorită calității printului și a vizualizării lui la această mărime, ar fi ales altele cu siguranță. Îl cred, nu este de criticat acest aspect, pentru că știu personal asta. Într-o zi îmi fac o selecție a fotografiilor, într-o altă zi o alta… Decizia juriului trebuie însă privită ca decizia unei instanțe, care se contestă sau nu, în funcție de ceea ce prevede regulamentul. Care regulament poate fi oricum (vezi punctul de vedere al organizatorului, scris mai sus), dar care trebuie respectat. Dacă acolo nu se specifică restricții de prelucrare, expunere dublă, triplă, procesare cu diverse programe, înseamnă că se permit, fără nicio mustrare de conștiință. Nu se poate merge după un așa zis ”bun simț” al unei pseudo- definiții ale genului. Unii definesc într-un fel fotografia de stradă , alții în altfel. Eu de exemplu, nu asimilez fotografia de stradă cu jurnalismul sau fotoreportajul. Ar fi o limitare enorm de drastică… Asta înseamnă că voi defini simplu, ca fiind pur și simplu o fotografie făcută în stradă, indiferent dacă această sintagmă (”în stradă” și nu ”de stradă”) are o conotație negativă, minimizând implicit la cote foarte joase estetica acelei imagini. Da, poate fi justificată dezamăgirea unor ”puriști” la aflarea veștii că imaginea premiată a fost de fapt o dublă expunere, dar cred că problema este mai degrabă una de acceptare a unui cadru mai larg de înțelegere a fotografiei de stradă. Care nu-i obligatorie să fie, fiecare are dreptul să aibă ce opinie dorește. Personal consider că acestui gen nu trebuie impuse limitările justificate ale jurnalismului sau fotoreportajului. Tocmai adăugarea unei accepțiuni mai largi a componentei artistice, indiferent de mijloacele folosite, dă frumusețe fotografiei de stradă.

 

  • sponsorului. Aici, lucrurile pot fi mai grave, deși nu se văd chiar la prima vedere și chiar dacă sposnsorilor nu li s-a adus vreo acuză, în mod direct sau indirect. Se știe că o componentă puternică a motivației implicării unui sponsor într-un astfel de eveniment este cea de imagine. Oricare sponsor vrea să i se asocieze imaginea cu un eveniment de succes, care are impact în rândul publicului. Putem număra pe degete câte evenimente fotografice de mai mare amploare se petrec prin România. Dacă adăugăm un scandal la orice eveniment (sigur, aici exagerez mult, la evenimentul Ziua fotografiei de stradă nu a fost niciun scandal, vreau doar să se înțeleagă mai bine) vă dați seama cam cât de greu este să se mai găsească sponsori să susțină un eveniment sau altul, știind că se vor găsi tot timpul câțiva ”supărați” care să strice bucuria realizării unui eveniment fotografic. Sigur, așa cum spuneam, nu există doar componenta mercantilă inevitabilă din implicarea unui sponsor, există și pasiunea, plăcerea de a sprijini un astfel de eveniment fotografic și atunci aceștia pot ”trece” mai ușor peste dezamăgirea pe care ți-o lasă aceste critici, care oricum sunt nejustificate, din punctul meu de vedere fiind mai mult o problemă de mentalitate și nu atât de răutate nativă. Dar oricât de pasionat ai fi de fotografie și de domeniile conexe, prin cumularea efectelor unor astfel de ”scandaluri” este posibil să depășești un anumit prag și să intri în zona de lehamite, să-ți fie efectiv scârbă să te mai implici în aceste evenimente și atunci vom fi cu toții mulțumiți de liniștea creată atunci când nu mai facem nimic. Mai puțin ”scandalagiii”, care nu cred că se vor simți prea bine, nemaiavând obiect de activitate! 🙂 Dar cred că nici pentru majoritatea fotografilor, nu ar fi bine deloc…

Vă rog așadar pe toți aceia care doresc să critice un eveniment oarecare în ansamblul lui, pe organizator, pe juriul implicat sau doar rezultatele obținute să încercați să judecați și din prisma celor trei entități implicate într-un eveniment. Cu siguranță că piatra pe care veți arunca va fi mică sau cine știe, dacă înțelegeți bine ceea ce am scris, poate veți găsi motive să n-o mai aruncați deloc.


Marcel Eremia, sâmbătă 5 decembrie 2015 la ora 10:30

 

Dec 1, 2015 - Diverse    No Comments

La mulți ani România!

La mulți ani România

Deși ochii multor români încă lăcrimează, toți cei care mai au un pic de viață în ei sunt nevoiți să meargă mai departe înainte. Printre ei și țara mea. La mulți ani România.

Cei triști, iertați-i pe cei veseli. Cei care iubesc, iertați-i pe cei care urăsc. Cei deștepți, iertați-i pe cei proști. Cei buni, iertați-i pe cei răi. Cei morți, iertați-i pe cei vii.

Viața merge înainte cu toți purtătorii ei, fără să uităm însă ce s-a întâmplat în istoria noastră recentă sau în cea îndepărtată, pentru că „Cei care au uitat trecutul sunt condamnați să îl repete” (George Santayana).

La mulți ani România!

 


Marcel Eremia, marți 1 Decembrie 2015 la ora 10:30

Noi 3, 2015 - Diverse    2 Comments

Vreau o temă de dezbatere publică. Printre multe altele.

temă de dezbatere publică

Cei care mă cunosc, mă știu ca o persoană calculată, detașată emoțional, introvertită, lucidă în situații critice, cerebrală chiar. Cei care mă cunosc (mai) bine, știu că în mine zace și o altă personalitate, pasională, extrovertită, cu temperament coleric amestec în proporții variabile, de la caz la caz, cu unul melancolic. Tot echilibrul dat de combinația asta de temperamente s-a dat însă peste cap în ultimele zile, datorită tragediei petrecute în seara zilei de vineri, incendiul din extrem de cunoscutul acum club Colectiv din capitală. Aproape toată noaptea de vineri spre sâmbătă am stat șocat cu ochii în televizor urmărind cele petrecute acolo, constatând cu groază ce simplu putem trece de la plăcere la suferință imensă, în mai puțin de un minut. În mai puțin de un minut s-a instalat haosul, suferința extremă, un adevărat iad materializat pe pământ, ucigând fără milă 26 de suflete iar alte 5 prin spitale, la ora la care scriu. Medicii sunt rezervați în legătură cu șansele de supraviețuire a multor răniți din cei peste 170 persoane internate, ba chiar fiind convinși că numărul celor decedați va crește. E greu să găsești cuvintele potrivite pentru a descrie tragedia, e greu să descrii suferința prin care au trecut și trec în continuare victimele incendiului, familiile și prietenii acestora. Cuvintele sunt goale de conținut, de sentimente chiar. Totul este în interiorul tău, te arde iar lacrimile care izbucnesc instantaneu ori de câte ori te gândești la cei care suferă, nu pot stinge nimic, nimic. În astfel de situații dramatice, se face de obicei o reevaluare a propriilor fapte, a sistemului de valori după care ne ghidăm în continuare dar și a relaționării cu cei din jur și mai ales cu divinitatea căreia-i mulțumim, inevitabil într-un egoism extrem, de conjunctură, pentru faptul că am fost protejați.

Și de parcă această suferință nu ar fi fost suficientă, a mai apărut una, provocată de o anumită opinie legată de cauza acestei tragedii. Din cauză că era sărbătorit Halloween-ul, spun respectivii, (deși această ”sărbătoare” era în următoarea zi), că acolo erau niște sataniști (?!) și că au invocat prin versuri pe cel necurat și chiar propria-le moarte (dacă era cineva curios să traducă versurile, ar fi văzut sensul real al acelor versuri: ”ziua în care renunțăm, va fi ziua în care vom muri”, un imbold în lupta pentru libertate și nicidecum o prezicere a morții lor). Poate nu m-ar fi afectat atât de mult aceste aberante interpretări bazate pe realități deformate și rupte din context cât mai mult aprecierea că și-au meritat moartea, conform ”argumentelor” scrise mai sus. Aprecieri venite din partea unora care se declară creștini, care par să fie dedicați religiei ortodoxe, înfierând tot ce le este străin, nu doar de tradiție dar și de înțelegere. Mă rog la Dumnezeu să nu ajungă vreodată ca un astfel de ”creștin” să-i spună verde-în față unui părinte care și-a pierdut copilul în incediu, că și-a meritat-o. Cu atât mai frustrant este faptul că această idee de ”pedeapsă binemeritată” este promovată și de unele fețe bisericești, adică de aceea care ar trebui să promoveze iubirea față de aproape, așa cum înțeleg eu că ar trebui să fie religia, fie ea ortodoxă, catolică, musulmană, mozaică sau de care o mai fi prin lumea asta. O astfel de atitudine nu face decât să îndepărteze omul de Dumnezeu, sau în cel mai bun caz de biserica ce susține aceste aberații, iar neimplicarea oficială a bisericii ortodoxe în acest eveniment nu face decât să alimenteze idea că această opinie aberantă este una oficală. Interesant este că totuși, din fericire, nu toți preoții împărtășesc această opinie, părând că susținătorii acestor idei sunt doar dintre cei mai înverșunați ”apărărători” ai ortodoxiei. Nu văd nicio diferență între extremiștii altor religii care ”decid” prin astfel de declarații subiective cine merită să moară și cine nu, uitând că nimănui nu-i este îngăduit să judece în acest fel. Nu suntem, fie și mici, niște Dumnezei care să judece faptele altor semeni iar o astfel de lipsă de empatie este de neacceptat din partea unor reprezentanți al bisericii, este absolut sinistră. Aproape că nici nu știu, care durere este mai mare? Să pierzi pe cineva drag într-o astfel de situație sau să ți să spună, fără nerușinare, că a meritat să moară?

Oare ce părere au despre o altă situație dramatică care s-a întâmplat de data asta într-o biserică din Costești, loc în care au murit arse de vii 144 de suflete, dintre care 116 ale unor copii. Și ei și-au meritat moartea?

Citind pe rețelele sociale câteva astfel de opinii, am fost profund scârbit de ”umanitatea” acestor personaje și în noaptea de sâmbătă spre duminică am decis să mă retrag de acolo până în ziua de astăzi, după cele trei zile de doliu național.

Deși tragedia încă nu s-a finalizat, ea continuă cu urmări pentru unii pe toată viața și sunt încă multe lucruri mult mai urgente de rezolvat, este bine să nu se uite niște teme de dezbatere publică extrem de importante, care au fost dezvelite public cu această ocazie:

  • corupția, ignoranța și nesimțirea celor din instituțiile care ne conduc; actele prezentate până acum ca fiind autorizațiile de funcționareale clubului, perfect legale după ei, nonșalanța cu care primarul sectorul patru, acel Piedone cu permisul de conducere obținut ilegal și de care lumea nu mai zice nimic, s-a spălat pe mâini de orice iresponsabilitate, așa cum au făcut și alte instituții implicate în controlarea și identificarea unor inconștienți ca aceia care conduceau clubul, arată că în România nicio instituție nu are menirea să-și asume vreo responsabilitate. Parcă s-a uitat deja de moartea polițistului din coloana oficială a lui Oprea, care se bucură că atenția opiniei publice nu-l mai apasă așa de tare pe bombeul responsabilității.
  • deși după părerea mea, comparând cu alte situații tragice (prăbușirea avionului medical din Apuseni, a elicopterului SMURD în Siutghiol, etc, etc) sistemul de urgențe s-a descurcat destul de bine în condițiile reale date din această situație, se pune totuși problema capacității și a eficienței acestui sistem în eventualitatea unor cazuri de mai mare amploare, ținând cont de gravele deficiențe cu care ne confruntăm: circulația în București, capacitatea spitalelor și mai ales a secțiilor de urgențe, lipsa personalului medical (de exemplu noua unitatea de arși de la Floreasca, de șapte luni nu are încă personal medical deși are aparatură de ultimă generație, dar care nu poate fi folosită), capacitatea de informare a populației în aceste situații pentru o coordonare mai bună a diverselor acțiuni (de exemplu, mulți voluntari care s-au dus să doneze sânge au fost trimiși de la un spital la altul sau acasă fiind prea aglomerat, sau unii medici spuneau că au nevoie de unele materiale sanitare iar alții negau, poate ca să nu-și supere șefii că nu se descurcă). Deși în unele situații organizarea și informarea a funcționat mult mai bine pe rețelele sociale, chiar dacă cei implicați au avut cele mai bune intenții, nu-i normal să se distribuie mesaje contradictorii sau chiar false, doarece din dorința de a ajuta cât mai repede, lumea nu poate controla aceste informații. Un centru de informare în situații de urgență este esențial să aibă foarte multe linii telefonice, să nu sune ocupat atunci când ești disperat să cauți persoana dispărută… Acest sistem nu trebuie să se bazeze doar pe extraordinara mobilizare a locuitorilor. Trebuie să mărturisesc că această fantastică mobilizare, implicarea atâtor voluntari și ofertele de ajutor venite din atâtea locuri, m-au bucurat enorm că mai există oameni de nădejde în țara asta. Mai sunt speranțe…
  • poziția oficială făcută public răspicat legat de acest eveniment. Este Biserica Ortodoxă Română de acord cu ideea că această tragedie este un accident determinat de inconștiența celor care ar fi avut responsabilitatea amenajării clubului conform normelor de protecție împotriva incendiilor sau este de acord că moartea lor fost provocată de ei înșiși, meritându-și astfel soarta? Dacă socotesc că totul a fost un accident tragic sunt de acord să le corecteze opinia celor care au susținut contrariul? Să arate lumii întregi micimea acestora? Iar dacă opinia, la cel mai înalt nivel bisericesc, este cea în care victimele și-au meritat soarta, este de datoria lor să informeze întreg poporul român despre această poziție oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Evident că ar fi utilă și părerea celorlalte culte din România.

Sunt teme extrem de importante. În special cea legată de opinia diverselor culte din România despre această tragedie, este o temă de dezbatere publică esențială. Cred că poporul român are tot dreptul să știe asta. Și pentru că:

”The day we give in

Is the day we die!”


Marcel Eremia, marți, 3 noiembrie 2015 la ora 10:30

 

Pagini:«12345678910...78»

© 2009 blogul lui Marcel Eremia. Toate fotografiile sunt proprietatea Marcel Eremia
AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING