Școala de tehnică și artă fotografică New Age Photography
În cadrul cursurilor sunt tratate atât elementele de tehnică și artă fotografică începând cu noțiunile introductive în fotografie și ajungând la abordarea aprofundată a anumitor stiluri fotografice, cât și procesarea profesională în Adobe Photoshop și Adobe Lightroom.
Cursurile de fotografie sunt acreditate de Ministerul Muncii și Educației, prin ANC, autorizația seria B, nr.0004751.
Noțiunile de tehnică și artă fotografică nu sunt doar prezentate în cadrul cursurilor de fotografie, ci sunt explicate și argumentate, astfel încât să le permită celor care și le însușesc să le utilizeze în mod creativ.
Fiecare capitol teoretic, va fi însoțit de exersarea practică a noțiunilor predate, fiind completate și de ședințe în care vor fi comentate fotografiile din punct de vedere tehnic și estetic.
Școala dispune de un studio dotat la standarde profesionale, situat în Piața Unirii, unde vor fi ținute cursurile și vor putea fi exersate tehnicile predate în cadrul cursurilor.
Sunt puse la dispoziția cursanților suporturi de curs în format electronic, bibliografie, prezentări video, etc.
La finalul cursurilor foto, în urma susținerii examenului teoretic tip test grilă și a prezentării portofoliului, se va elibera diploma de perfecționare pe grupa de competențe „Fotograf”, conform cod COR 313106.
După examen, școala va organiza o expoziție, cu fotografiile tuturor absolvenților.
După absolvire, toți cursanții vor putea participa în continuare la toate ieșirile pentru practica fotografică, organizate de școală, gratuit!
Cursurile de fotografie sunt susținute de dl. Adrian Năsturică – fotograf profesionist ( membru al New York Institute of Photography, id. no 179450 ) și formator autorizat CNFPA, iar cursurile de procesare și postprocesare de dl. Alexandru Chinschi – editare imagine.
Oferă un loc gratuit la cursul aprofundat de 12 luni și un loc la cursul de inițiere de 3 luni! Pentru a vă înscrie la aceste premii, completați formularul de mai jos, conform regulamentului. Perioada de înscriere s-a terminat în data de 6 martie ora 13.
Câștigători:
| Christine Alexis | – un loc gratuit la cursul aprofundat de 12 luni |
| Diana Năstase | – un loc la cursul de inițiere de 3 luni |

selecția print:
| Anca Mitroi | Hamlet | |
| Anca Mitroi | The Untouchable | |
| Andi Vasilache | Fashion Conceptual | |
| Andra Oancea | Eseu 1 | |
| Andra Oancea | Eseu 2 | |
| Mihaela Moțăianu | Natura Statică |
selecția web:
| Andi Vasilache | Beauty 2 | |
| Cătălina Andrei | Eseu | |
| Eugen Stan | Portret | |
| Laura Stoica | Portret | |
| Laurențiu Galeș | Portret | |
| Nicoleta Preda | Keep walking and never look back | |
| Nicoleta Preda | La mijloc de codru | |
| Octav Buliga | Eseu |